Timpul trece, iar Ianis Hagi este tot spectator. Internaționalul român s-a retras acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ianis Hagi (26 de ani) este tot fără echipă, după despărțirea de Glasgow Rangers. În acest timp, se pregătește cu Farul Constanța, formația patronată de tatăl său, pentru a se menține în formă. Nici Gică Hagi (60 de ani) nu are oferte ca antrenor.

Ianis Hagi, în tribuna oficială de la Ovidiu FOTO Captură Digisport

Farul s-a impus dramatic duminică, scor 3-2, în fața Oțelului, în etapa cu numărul doi din Superligă, și are 4 puncte, fiind în fruntea clasamentului. De altfel, nicio formație nu a reușit să adune șase puncte după această rundă.

Loja stadionului din Ovidiu a fost plină cu nume mari la meciul cu Oțelul. Gică Hagi, Marilena Hagi, Ianis Hagi și Gică Popescu au privit meciul împreună și au atras toate privirile. „Regele” n-a fost prezent la partida de la Botoșani, dar a venit să vadă pe viu echipa la meciul din runda a doua.

Dacă Gică Popescu (57 de ani) și Ianis Hagi au fost surprinși în mai multe rânduri în timp ce discutau, Gică Hagi a preferat să stea mai în spate și să privească meciul liniștit. Toată atenția a captat-o însă Marilena Hagi, care a gesticulat după golul de 3-2 al Farului.

Sperăm să-și găsească echipă, să meargă și să se bucure de fotbal, pentru că asta își dorește. Când o să aibă timp, o să vină și o să fie alături de noi. El se antrenează cu noi, îl văd în fiecare zi cum arată și cât de bine o face la fiecare antrenament. Aleargă, are entuziasm și bucuria de a juca fotbal și îi ajută și pe ceilalți pentru că îl văd cum se antrenează și înțeleg cum trebuie să fii, indiferent dacă ai sau nu echipă”, a dezvăluit antrenorul Farului, Ianis Zicu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”