Timişoara a scos un egal, 2-2, în prelungiri cu Gaz Metan la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Axente a egalat în ultimul minut pentru Timişoara cu Mediașul. Eric a marcat de două ori contra Timişoarei şi a ajuns la cota 4 în Liga 1 fiind golgeterul competiţiei. Peste 5.000 de oameni au venit la Sibiu să vadă un meci de fotbal de liga 1 după 14 ani de ”secetă„.

CITIȚI ȘI:

Peste 2000 de sibieni în tribune cu o oră înainte de începerea Gaz Metan - Fc Timișoara

Gaz Metan Mediaş se mută la Sibiu. Municipalul găzduieşte fotbal de liga 1 după 14 ani de „secetă”

Marian Iancu nu a mai investit ca în anii trecuţi la Timişoara, iar din Banat au plecat jdestui ucători spre Bucureşti. Efectul se vede în rezultate pentru că trupa lui Petrovici se clatină serios. După remiza de pe propriul teren cu Gloria lui Jean Pădureanu, a urmat duşul rece cu Gaz Metan de ieri, când timişorenii au tremurat până în minutul 90 pentru un egal pe un stadion frenetic la Sibiu.

Bănăţenii s-au prezentat ca la un amical la Sibiu, iar medieşenii au profitat din plin. Cu brazilianul Eric în zi de graţie, Gaz Metan a deschis scorul destul de rapid, în minutul 15. Totul a plecat de la un fault al lui Sepsi la Alex Munteanu în careu, iar „centralul" Ovidiu Haţegan a arătat punctul cu var şi Eric a marcat cu calm. După pauză, medieşenii înscriau din nou şi păreau stăpâni pe deznodământul partidei.

Alexe a pierdut destul de usor în faţa lui Eric, iar mijlocaşul a prins un şut din marginea careului, care l-a lăsat fără reflex pe Pantilimon. Timişorenii nu au cedat, au alergat după egalare, iar Magera i-a băgat repede în joc, şutul său din afara careului mergând lângă bară. Norocul a ţinut cu bănăţenii, care în ultimul minut de joc au egalat prin Axente, omul salvator pentru Timişoara şi în victoria din Finlanda, din preliminariile Ligii Europa, cu MyPa.

Deficienţe de comunicare.

Preşedintele Chivorchian a admis că încă mai există lacune în relaţia ditnre antrenorul Petrovici şi jucători Timişoarei. "Am adus translator un antrenor de fotbal, dar se pare că încă mai există probleme de comunicare", a spus Chivorchian.

Eric a plans la golul doi!

Golgeter în Liga 1 cu patru reuşite, acesta îi dedică golurile unui prieten, ală cărui tată a decedat. "Am plâns după golul doi deoarece a murit tatăl celui mai bun prieten al meu din Brazilia, îi dedic lui cele două reuşite. Ştiu că de acolo de sus s-a uitat la mine", a declarat Eric.

Pustai supărat pentru greșeli

Tehnicianul lui Gaz Metan a venit la conferința de presă de mână cu fetița sa. Pustai crede că cu mai multă atenție echipa sa putea învinge. ”Eu cred că am jucat bine, dar nu am reușit să concretizăm avantajul celor două goluri și am fost egalați pe greșelile noastre, mai ales la golul doi. E început de campionat și mai avem lucruri de rezolvat. Acesta e fotbalul, cu sare și cu piper și de aceea este așa spectaculos. Am fost susținuți de publicul sibian și le mulțumim celor care au venit la meci”, a spus după partidă Cristi Pustai.

Mediaş, "complexul" Timişoarei!

Disputa de duminică a fost a şaptea dintre cele două echipe. Gaz Mediaş a bătut de trei ori, iar Timişoara doar de două ori. Două dintre dispute s-au încheiat le egalitate.

GAZ METAN - FC TIMIȘOARA 2 - 2

Gaz Metan: Pleşca - R. Zaharia (Trtovac ‘82), Lazăr, Akaky, Pârvulescu (Prekop ‘87)- Kubala, Todea - Al. Munteanu, Eric, Hoban - Agananovic (Liţu ‘89)..
Antrenor: Cristian Pustai.
Timişoara: Pantilimon - Scutaru, Mera, Cisovsky, Sepsi - Alexa, Bourceanu (Poparadu ‘67) -Curtean (Tameş ‘60), Magera, Goga - Axente.Antrenor: Vladimir Petrovici.
Goluri: Eric (16, 48) / Magera (72), Axente (90)
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad)
Stadion „Municipal- Sibiu": 5.000

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare