Țara Galilor - Anglia. Ce a pățit un suporter britanic după ce a rămas la bustul gol

0
Publicat:

Celebrul ”Tango Man”, pe numele său adevărat Bald Paul Gregory, uriașul suporter al Angliei, este cunoscut pentru faptul că la fiecare meci rămâne în bustul gol. În timpul meciului cu Țara Galilor, care a consfințit calificarea naționalei Albionului în optimile Mondialului, el a avut parte de un incident cu stewarzii qatarezi. 

Unul dintre oamenii de ordine a venit la Tango Man și i-a spus acestuia să se îmbrace. Englezul a refuzat inițial, în timp ce un alt suporter din tribună a început să filmeze incidentul. Stewardul a făcut semne clare ca filmarea să se oprească și a insistat ca uriașul să-și pună tricoul pe el, scrie Digisport.

Până la urmă, pentru a evita un conflict, Gregory s-a îmbrăcat și lucrurile au revenit la normal. Nu este însă prima dată când Tango Man are parte de astfel de reacții, susțin cei de la Daily Star, însă de fiecare dată Paul a ignorat criticile și a continuat să se poarte la fel.

Anglia a terminat pe primul loc în grupa B la Campionatul Mondial din Qatar 2022. Formația antrenată de Gareth Southgate a reușit să obțină două victorii și o remiză, astfel că va porni ca favorită în confruntarea din optimi, acolo unde va întâlni ocupanta locului secund din grupa A, Senegal.

Rashford a deblocat tabela în minutul 50 cu o reușită de senzație direct la vinclu din lovitură liberă. La următoarea fază, Kane a centrat perfect pentru Phil Foden care a dublat avantajul englezilor. În minutul 68 Rashford a închis tabela la scorul de 3-0.

Rezultate Grupa B, CM Qatar 2022

21 noiembrie

Anglia - Iran 6-2 (Bellingham 35, Saka 43, 62 Sterling 45+1, Rashford 71, Grealish 90/ Taremi 65, 90+12)

SUA - Țara Galilor 1-1 (Weah 36 / Bale 82-penalty)

25 noiembrie

Țara Galilor - Iran 0-2 (Chasmi 90+8, Rezaeian 90+11)

Anglia - SUA 0-0

29 noiembrie

Țara Galilor - Anglia 0-3 (Rashford 50, 68, Foden 52)

Iran - Statele Unite ale Americii 0-1 (Pulisic 38)

Clasament final Grupa B

1. Anglia             9-2      7p

2. SUA                 2-1      5p

3. Iran                  4-7       3p

4. Țara Galilor      1-6      1p

Anglia și SUA ș-au calificat în optimile CM Qatar 2022, urmând să joace cu Senegal, respectiv Olanda.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne