”Supraviețuitorul” Dima: două Cupe Mondiale la 12 ani una de alta!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un record pentru un rugbyst român. Dragoș Dima este singurul din cei 600 de jucători care participă la Cupa Mondială din Noua Zeelandă care a fost prezent și la ediția din 1999. În toată istoria competiției ce a debutat în 1987 doar doi alți jucători au bifat două turnee finale la 12 ani unul de celălalt!

În urmă cu două săptămâni partciparea lui Nicolae Dragoș Dima la Rugby World Cup era sub semnul întrebării. Pilierul român nu-și simțea două degete de la mâna dreaptă, iar riscul ca el să aibe probleme la zona cervicală a coloanei vertebrale era mare. Aflat la Perigueux, cu naționala, pentru ultimul meci de verificare înainte de plecarea în Noua Zeelandă, Dragoș era extrem de agitat, de nervos. Am vrut să-i fac o fotografie și mi-a cerut să renunț. ”Nu acum!”, mi-a spus uriașul, iar în ochii lui se citea tristețe. Dima aștepta un răspuns de la medicii care îl examinaseră, iar acest răspuns avea să vină chiar la finalul disputei ”stejarilor” cu Perigueux: ”nu e nimic grav, poți juca!”.

Născut în 30 iulie 1979, la Focșani, Dragoș a fost un ”copil teribil”. A ajuns, de tânăr, la Farul, iar de acolo, remarcat fiind de Adrian Lungu, la Castres Olympique. Campion al Franței cu această echipă, Adi a citit în el calitățile unui pilier puternic. Iar Dima a confirmat. Așa că la începutul anilor 2000 a trăit un vis: a ajuns la Stade Toulousain, clubul de rugby cu cel mai bogat palmares din Hexagon! Din nefericire, chiar în acea vară a anului 2002 a suferit o accidentare care l-a ținut mult timp departe de teren. A revenit, a și jucat chiar în 2004, sezonul în care Toulouse a devenit campioană a Europei. Accidentarea lăsase însă urme... A ajuns la Football Club Villefranchois, apoi la Pau, iar acum este la Blagnac.

În 1999, Dragoș Dima a debutat la naționala de seniori. Și nu oriunde, ci la Cupa Mondială. Și nu contra oricui, ci împotriva Australiei, echipă care avea să cucerească titlul câteva săptămâni mai târziu. Focșăneanul a bifat trei meciuri atunci din tot atâtea posibile. Iar de atunci a mai strâns încă 36: 5 în 2000, 6 în 2001, 5 în 2002, 5 în 2004, 1 în 2006, 2 în 2009, 8 în 2010 și 4 în 2011.

Dima este unul dintre cei 600 de rugbyști care participă la Rugby World Cup. El însă unicul care este prezent în competiție la 12 ani după prima lui participare. În istoria de 25 de ani a turneului, doar alți doi jucători au mai reușit așa ceva: scoțianul Alan Tait și galezul David Young. Amândoi au jucat în 1987, au lipsit în 1991 și 1995, pentru a reveni în 1999. Singura diferență este că britanicii au absentat de la Cupa Mondială pentru că au trecut la rugby în XIII, în timp ce Dima s-a luptat cu accidentările. Iar după cum se observă, el a reușit să câștige.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online