Suporterii îl susţin pe Uhrin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia-surpriză a lui Marian Iancu a provocat un cutremur la Timişoara. Atât suporterii, cât şi autorităţile locale implicate la echipă s-au declarat sideraţi de hotărârea preşedintelui

Decizia-surpriză a lui Marian Iancu a provocat un cutremur la Timişoara. Atât suporterii, cât şi autorităţile locale implicate la echipă s-au declarat sideraţi de hotărârea preşedintelui clubului.

 „Nu ştim ce se întâmplă, dar astfel de evenimente nu sunt un lucru bun pentru club. Ne întâlnim cu Duşan Uhrin pentru a ne lămuri şi noi”, a declarat Mircea Muntean, unul dintre liderii suporterilor timişoreni.

Prefectul judeţului Timiş, Ovidiu Drăgănescu, l-a atacat dur pe Marian Iancu, autorităţile locale contribuind la finanţarea echipei. „Îi cer public domnului Iancu să revină asupra acestei hotărâri.

Niciodată nu au fost făcute atâtea puncte într-un tur de campionat. Vine un antrenor serios, care-şi face datoria cu prisosinţă, iar patronatul românesc îl răsplăteşte cu destituirea”, a spus Drăgănescu, care a anunţat posibile măsuri la adresa lui Iancu.

„Putem merge până acolo încât să condiţionăm participarea autorităţilor la finanţarea clubului de consultarea noastră în luarea unor asemenea hotărâri.

Nu se poate ca doar un singur individ, după mofturile sale de seară sau de dimineaţă, să facă asemenea mutări şi să provoace asemenea cutremure în rândul a cel puţin 50.000 de fani”, a mai spus prefectul de Timiş.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul