Ştiinţa Bacău, în sferturile Challenge Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HC Odorhei se întăreşte în perspectiva noului sezon

Echipa de handbal masculin Ştiinţa Bacău s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Challenge Cup, după ce a învins, în deplasare, formaţia ucrainiană Motor Zaporoje, scor 29-26 (17-13), în manşa retur a optimilor competiţiei.

În tur, echipa băcăuană a dispus pe teren propriu de Motor Zaporoje, cu scorul 33-20, asigurându-şi încă de atunci prima şansă la calificarea în sferturile Challenge Cup.

În aceeaşi fază a competiţiei s-a calificat şi CSU Suceava, care a eliminat Time Burevestnik Lugansk (31-31 şi 31-20), în timp ce HC Odorhei a ratat calificarea în confruntarea cu polonezii de la MMTS Kwidzyn (20-32 şi 35-23). MMTS a mers mai departe pentru că a înscris mai multe goluri în deplasare decât HC Odorhei în tur.

În Cupa Cupelor, Steaua Bucureşti a atins şi ea faza sferturilor, după ce a eliminat Portovik Iujnâi (10-0 şi 29-33).

Ştiinţa Bacău, CSU Suceava şi Steaua Bucureşti îşi vor cunoaşte adversarele din sferturile de finală la tragerea la sorţi din 23 februarie, de la Viena.