Steven Gerrard şi-a adus aminte de Ianis Hagi, însă românul a dezamăgit încă o dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o singură apariţie în ultimele cinci meciuri ale lui Rangers, în care a bifat doar 38 de minute, Ianis Hagi a fost titularizat de Steven Gerrrad, duminică, în optimile Cupei Ligii.

Românul nu doar că a prins primul unsprezece, dar a fost integralist în victoria categorică, scor 4-0, cu Falkirk, formaţie din liga a treia scoţiană. Din păcate, Ianis nu a făcut deloc un meci bun şi a primit din partea Scottish Sun una dintre cele mai mici note dintre jucătorii lui Rangers, 5.

Ianis nu a contribuit la niciunul dintre cele 4 goluri ale echipei sale, iar singura acţiune notabilă a românului a venit în prima repriză, când pasa sa a fost continuată de Itten cu un şut în bară. Calificative mai slabe ca cel al internaţionalului român au primit doar jucătorii care au intrat pe parcurs şi Ben Barker, schimbat în minutul 26 din cauza unei accidentări. 

Singurui gol marcat de Ianis Hagi într-un meci oficial de la venirea sa la Rangers a fost reuşit în urmă cu peste 3 luni, pe 29 august 2020, într-o victorie 2-0 cu Hamilton. Fostul jucăor de la Viitorul Constanţa mai are şi 7 pase de gol. 

Echipele de start:

Falkirk: Morrison – Alston, Durnan, Hall, Dixon – Gomis, Todd, Sammon, Morrison – Kelly, Telfer.

Rangers: McLaughlin – Zungu, Goldson, Bassey – Tavernier, Arfield, Barisic, I. Hagi, Barker – Itten, Defoe.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare