Steaua a câştigat deplasarea de la Năvodari, cu 2-1. Gazdele au avut un gol anulat şi riscă să retrogradeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua Bucureşti a câştigat deplasarea de la Săgeata Năvodari, disputată duminică şi încheiată 2-1. Campioana s-a îndepărtat de următoarea clasată, Astra Giurgiu, care se situează la opt puncte distanţă.

Gazdele au intrat în avantaj încă din minutul opt, când Emilio Guerra a marcat, profitând de o eroare a lui Florin Niţă. Replica Stelei a venit prin Claudiu Keşeru, care a transformat un penalti, pe centrul porţii (33'), iar Fernando Varela a „parafat“ rezultatul meciului, marcând cu capul, din interiorul careului, după o centrare a lui Keşeru (55'). Săgeata a fost aproape de egalare, însă reuşita lui Mihai Roman, cu călcâiul, a fost anulată pe motiv de ofsaid.

Săgeata Năvodari se află pe locul al 14-lea, primul care se salvează de la retrogradare, cu şase victorii, şase egaluri şi 12 înfrângeri.
De cealaltă parte, campioana României este lider în clasament, având 17 meciuri câştigate, şapte remize şi niciun meci pierdut. Etapa viitoare, dobrogenii vor întâlni Corona Braşov, în deplasare, iar Steaua va juca acasă, cu FC Botoşani.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Mihai Stoica, bătut la închisoare? Managerul Stelei ar fi intrat în conflict cu doi dinamovişti

Răstunări spectaculoase de scor la Dinamo - Pandurii, 2-3. Cosmin Matei a părăsit terenul accidentat, Doru Bratu a luat „roşu“ înainte să intre pe gazon

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare