Slovacii pot strica socotelilor românilor la Euro 2024: scenariul care ar arunca meciul în aer

0
Publicat:

În ultimele zile, s-a tot vorbit despre un posibil „blat“ în România – Slovacia. Adică, o remiză care ar trimite ambele naționale în optimi.

Milan Skriniar, căpitanul Slovaciei. FOTO: Facebook

Scenariul e mai bun pentru noi, fiindcă n-am încheia grupa E mai jos de locul 2. Pentru slovaci, în schimb, remiza cu România echivalează cu locul 3. Și un meci infernal, în optimi, cu Spania sau Anglia.

Având în vedere acest detaliu, e posibil, totuși, ca slovacii să forțeze victoria cu noi, la Frankfurt. Desigur, Škriniar și colegii săi nu vor risca tot și nu se vor arunca orbește în atac. Dar sunt și ei conștienți că cele trei puncte, dacă vor fi obținute, le pot oferi un culoar mai bun, în continuarea drumului, la Euro 2024.

5

egaluri au fost, de-a lungul anilor, între România și Slovacia, inclusiv la ultimul meci direct, în 2013, într-un amical. În rest, avem cinci victorii și o singură înfrângere suferită în 1942.

Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina 1-2 (Dusseldorf)

*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA 2-0 (Koln)

*Astăzi: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00, Pro TV), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00, Pro Arena)

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)    

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”