Simone Tempestini a intrat în istoria Raliului Aradului după victoria din weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simone Tempestini

Campionul naţional en-titre Simone Tempestini a câştigat toate cele 9 probe speciale ale Raliului Aradului după ce reuşise o performanţă similară şi în prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, Raliul Argeşului.

Pilotul de la Napoca Rally Academy, care pilotează un Hyundai i20, avându-l copilot pe Sergiu Itu, încheiase prima zi cu un avantaj de un minut, 15 secunde şi 70 de sutimi, dar în a doua zi şi-a mărit considerabil avantajul.
Astfel, la capătul Raliului Aradului, Tempestini şi Itu au fost încununaţi câştigători cu un avantaj de 03:50,9 în faţa locului secund ocupat de Dan Gîrtofan şi Tudor Mârza (Skoda Fabia R5). Pe trei s-au clasat Vali Porcişteanu şi Dan Dobre (Citreoen C3 R5).

A fost a treia victorie la Arad pentru Tempestini, după reuşitele din 2015 şi 2016, devenind astfel cel mai de succes pilot din istoria acestei competiţii. Mai mult, acesta are nu mai puţin de 37 de probe speciale câştigate de-a lungul celor 9 ediţii în care a participat cel care deţine şi titlul de cel mai tânăr campion naţional absolut la raliuri din istorie.

Pentru Tempestini şi Sergiu Itu urmează acum un nou examen important, Raliul Portugaliei, în săptămâna imediat următoare, competiţie care face parte din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). În 2017, Simone a scris istorie în Portugalia, devenind primul român care obţine un podium la WRC 2, a doua grupă valorică a Campionatului Mondial. Tot acolo, în 2016, obţinea victoria în divizia dedicată juniorilor, acolo unde, de altfel, s-a şi încununat campion mondial.

Un total de 66 de echipaje au luat startul în cea de-a 11-a ediţie a Raliului Aradului, însă nu mai puţin de 17 au fost nevoite să abandoneze din motive tehnice sau din cauza ieşirilor în decor. Etapa organizată de AMC Racing a beneficiat şi de o probă super specială în centrul municipiului Arad, acolo unde, conform estimărilor oficiale, au fost prezenţi aproximativ 10.000 de spectatori.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul