Simona Halep a scris pe Facebook: "Mi-am demonstrat că dacă nu renunţ pot ajunge departe"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a ajuns până în semifinale la Miami Open, la puţin timp după ce a câştigat turneul de la Indian Wells.

După succesele obţinute pe tărâm american, Simona Halep a tras concluziile şi le-a împărtăşit cu fanii săi de pe Facebook: 

"În ultimele 4 săptămâni, mi-am demonstrat că, dacă îmi doresc destul de mult, dacă nu renunţ, dacă nu abandonez jocul înainte să-l termin, pot ajunge din ce în ce mai departe. Meciul de ieri cu Serena Williams nu a fost un meci jucat cu gândul la scor, ci unul jucat în căutarea acelui moment în care reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu. Am plecat de pe teren mulţumită că am luptat pentru fiecare punct şi conştientă de faptul că acest meci m-a îmbogăţit încă o dată - ca toate celelalte jucate cu Serena până acum. O respect mult încă de când eram mică - şi cu atât mai mult acum, când, după atâta timp, este încă numărul 1 în lume.
Le mulţumesc tuturor celor care au venit să mă susţină, tuturor celor care au făcut nopţi albe să mă urmărească de acasă şi tuturor celor care m-au încurajat să ajung aici". 

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani