Simona Halep a anunţat noul obiectiv major al carierei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai bună jucătoare de tenis a României a dezvăluit că obţinerea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo este acum cel mai important obiectiv al carierei sale

"Olimpiada este obiectivul principal. Sper să fiu sănătoasă şi să fiu în formă. Mi-aş dori tare mult o medalie şi cred că dacă o să reuşesc acest lucru o să mă împlinesc cu totul în cariera sportivă", a declarat  jucătoarea de tenis în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Cluj .

În ceea ce priveşte turneul de la Wimbledon, Simona a precizat că este deja cu gândul acolo, menţionând că nu va fi un turneu uşor, dar că este încrezătoare în şansele sale.


Simona Halep participă la Cluj-Napoca la Sports Festival, urmând să joace, sâmbătă, un meci demonstrativ de tenis alături de Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchová, la care va asista şi Darren Cahill.

Sports Festival se desfăşoară în perioada 13 – 16 iunie la Cluj-Napoca fiind 4 zile dedicate jocului şi activităţilor sportive în care organizatorii au pregătit 40 de sporturi cu competiţii, iniţiere, demonstraţii şi show-uri.

Sports Festival, al cărui ambasador este Cătălina Ponor, propune publicului, între altele, beach-volley, petanque, skateboard, kendama, cross-training, rugby, competiţii demonstrative de enduro şi echitaţie etc.

Aflat la a doua ediţie, festivalul punctează şi în lumea fotbalului, în 12 iulie, atunci când istoria de 100 de ani a FC Universitatea Cluj va fi onorată prin meciul de gală cu PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu

Citeşte şi

Sunt şanse mari ca Simona Halep şi Darren Cahill să îşi reia colaborarea. Ce se va întâmpla cu Daniel Dobre

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle