Simona Halep a ajuns la a treia semifinală la Wimbledon. Joacă azi, de la 17.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Când se simte bine, nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. E ca un fenomen meteorologic devastator căruia nu poţi să i te opui. Simona Halep a ajuns în a treia semifinală la Wimbledon, trecând rapid de Amanda Anisimova (6-2, 6-4). Joacă azi, de la 17.00, cu Rybakina

Meciul din sferturile de finală de la Wimbledon dintre Simona Halep (18 WTA) şi Amanda Anisimova (25 WTA) trebuia să se termine într-un singur fel: cu victoria „tricolorei”.

Cifrele astea preziceau. Americanca avea doar un turneu câştigat din trei finale disputate, niciuna pe iarbă, românca, 23 de titluri câştigate şi 18 finale pierdute, două dintre evenimente fiind pe iarbă, unul chiar Wimbledon, în 2019. Şi în ce priveşte întâlnirile directe, Simona era pe plus, repurtând două dintre cele trei meciuri, pe cel din 2020 şi pe cel de acum două săptămâni disputat pe iarba de la Bad Homburg, în Germania (6-2, 6-1). Casele de pariuri aveau şi ele aceeaşi părere, Halep nu trebuia să aibă nicio problemă. Foştii tenismeni care au urmărit parcursul de până acum al Simonei spuneau şi ei, în intervenţiile la Eurosport, acelaşi lucru. „Arată foarte bine, joacă mai agresiv, serveşte bine, poate câştiga orice”, comenta fosta finalistă de la Wimbledon din 2012, Aga Radwanska. „Anticipează bine, e foarte agresivă, joacă altfel”, spunea şi multiplul câştigător de Grand Slam Mats Wilander.

Halep se arăta înaintea meciului mai rezervată, ştia că niciodată două meciuri nu seamănă unul cu altul. „Mă aştept la o partidă dificilă”, a explicat pe scurt constănţeanca.

Cine a avut dreptate? Cifrele, experţii, istoricul întâlnirilor? De data asta, da! Şi asta chiar dacă fostul ei antrenor, Darren Cahill, a fost prezent la antrenamentul adversarei pentru a-i da indicaţii (n.n. – Cahill a pregătit-o pentru o perioadă şi pe Anisimova). Pentru mai bine de o oră, australianul i-a explicat fostei sale eleve ce trebuie să facă pentru a avea o şansă reală împotriva Simonei Halep. Din câte s-a văzut pe iarbă, tehnicianul de la Antipozi, care acum îl antrenează pe Jannik Sinner, nu a avut antidot împotriva „tricolorei”.

Ca şi acum două săptămâni, tenismena din Constanţa a defilat. A servit bine, a returnat tot, a alergat, a fost şi pe spate şi lângă fileu, a arătat energie, putere şi o forţă care destabilizează orice adversar, forţă pe care o avea şi când era lider mondial. A avut nevoie de doar o oră şi 4 minute ca să încheie meciul (6-2, 6-4). Urmează, în semifinale, Elena Rybakina (23 WTA), kazaha trecând în sferturile de finală de Ajla Tomljanovic (44 WTA) cu 4-6, 6-2, 6-3. „E grozav să fiu din nou în semifinale, înseamnă enorm pentru mine să fiu aici. Am avut o adversară dificilă şi sunt fericită că am câştigat. Simt că joc cel mai bun tenis al meu, că am reînceput să îmi câştig încrederea în mine”, a precizat Simona Halep.

Parcurs Wimbledon 2022

Halep – Muchova, 6-3, 6-2

Halep – Flipkens, 7-5, 6-4

Halep – Frech, 6-4, 6-1

Optimi de finală: Halep – Badosa, 6-1, 6-2

Sferturi de finală: Halep – Anisimova, 6-2, 6-4

Semifinale: Halep – Rybakina

Finală: Jabeur sau Maria

Kyrgios, acuzat de agresiune

Australianul Nick Kyrgios (40 ATP) este nevoit să se prezinte în instanţă după ce a fost acuzat că şi-a agresat fosta iubita, incidentul având loc în decembrie 2021. „Încă nu putem comenta pentru că este un caz în derulare”, a precizat avocatul tenismenului, Jason Moffett, care a adăugat că Kyrgios tratează cu seriozitate acuzaţia care îl vizează.

Ons Jabeur, în premieră în semifinale

Tunisianca Ons Jabeur s-a calificat în premieră în semifinalele de la Wimbledon. A doua jucătoare a clasamentului WTA, cu 4.340 de puncte, Jabeur a trecut de sportiva cehă Maria Bouzkova, locul 66 în lume, destul de greu. A pierdut primul set, dar a reuşit să revină în cel de-al doilea, şi să închidă meciul cu scorul de 3-6, 6-1, 6-1, după o oră şi 49 de minute de joc. Azi o va întâlni pe Tatjana Maria (103 WTA).

Djokovici, la prima semifinală din 2022

Novak Djokovici a ajuns în prima lui semifinală de Grand Slam din acest an, după victoria dificilă, în cinci seturi, după 3 ore şi 35 de minute de joc, obţinută împotriva italianului Jannik Sinner (5-7, 2-6, 3-6, 2-6, 2-6). În penultimul act de la Wimbledon, sârbul va da de tenismenul britanic Cameron Norrie (13 ATP), care a trecut şi el greu, tot în cinci seturi, după 3 ore şi 28 de minute, de belgianul David Goffin (3-6, 7-5, 2-6, 6-3, 7-5).

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”