Sfaturi pentru Halep: Tecău a vorbit despre calităţile Simonei, dar şi cea mai mare carenţă din jocul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În recent încheiatul US Open, Horia şi Simona au evoluat la dublu mixt, ocazie cu care constănţeanul de 30 de ani a făcut o serie de observaţii în privinţa partenerei sale.

Simona Halep a suferit un eşec surprinzător la Guangzhou, după cum „Adevărul“ a relatat aici, demonstrând că încă mai are de lucrat pentru a evita, pe viitor, înfrângeri cu adversare precum Allertova (74 WTA) şi Cepelova (106 WTA).

Înainte ca ocupanta locului 2 mondial să debuteze la următoarea competiţie, cea de la Wuhan, acolo unde tocmai a scăpat de patru adversare periculoase, ea a primit o serie de sfaturi de la bunul ei prieten, Horia Tecău.

Ce a spus?

„Simona e o jucătoare care returnează foarte bine, joacă bine din spatele terenului. Dacă îi spuneam să joace cu unghiuri sau pe mijloc sau loburi, ea reuşea să execute aceste lovituri. Voleul e probabil partea cea mai slabă a jocului ei. E o diferenţă mare la ea între jocul din spatele terenului şi cel de la fileu. La dublu, ai nevoie de voleu, de poziţionare. Cu cât va juca mai mult dublu sau dublu mixt, îşi va perfecţiona acest voleu. O va ajuta şi dacă va exersa mai mult voleul la antrenamentele ei, nu ştiu cât accent pune ea pe acest lucru. Ea vine rar în faţă, dar în meciurile acestea, dacă vine de 4-5 ori în faţă, e bine să câştige aceste puncte“, a explicat Tecău la Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima