Aventura lui Șumudică la Rapid a luat sfârșit. Antrenorul și-a reziliat contractul și nu mai stă pe bancă în ultima etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Ninel Șumudică, 54 de ani, pleacă din Giulești cu scandal, după ce n-a obținut rezultatele pe care și le-a trecut în contract ca să poată continua și în sezonul viitor: calificarea în cupele europene. Rapid a ratat Cupa României și este doar pe locul 5 în play-off, fără șanse de a urca.

Șumudică se desparte cu scandal de clubul pe care spune că îl iubește

UPDATE A venit și anunțul oficial, făcut de Rapid

UPDATE. Șumudică pleacă înaintea ultimei etape

Șumudică nu a mai așteptat finalul sezonului, iar astăzi la prânz a semnat rezilierea contractului. În etapa a 10-a a play-off-ului, ultima, Rapid merge la Cluj pentru duelul cu  Universitatea, iar pe bancă va sta un interimar. Se spune că Daniel Pancu are mari șanse să preia echipa din vară.

Relațiile noastre s-au terminat de comun acord între mine, staff-ul meu și clubul Rapid. Am vorbit cu domnul Angelescu, astăzi probabil vom semna hârtiile, iar la ultimul meci nu știu cine va sta pe bancă – cineva din cadrul clubului, probabil.

Nu sunt OK. După un puseu din ăsta de tensiune, te simți ca atunci când bei – eu nu știu cum e – să fac tensiune 20, să vină salvarea după mine, e prea mult.

Trebuie să-mi văd de viața mea, de sănătate, să iau o pauză. Nu știu dacă merită așa să te consumi. Asta am fost, ăsta e caracterul meu. Am încercat să fac tot pentru Rapid, pentru fotbal.

Acum 5 minute am încheiat tot, eu împreună cu staff-ul meu, de comun acord cu clubul, am reziliat: s-a terminat! Vom semna hârtiile”, a adăugat Șumudică, pentru fanatik.ro.

/////////////////////////////

După 1-4 cu CFR Cluj, la ultimul meci în Giulești, Șumi l-ar fi înjurat pe Daniel Sandu, șeful departamentului de scouting al alb-vișiniilor, pe drumul spre ieșire.

Apoi, nu a participat la acțiunile cu presa de la finalul meciului (flash-interviu și conferința de presă) și nici la festivitatea de retragere a lui Cristi Săpunaru.

Fără Șumudică la conferință, Cristi Petre, secundul său, a dezvăluit ce se întâmplă cu antrenorul: „E dărâmat, abia aștept să plecăm”.

Sandu nu este singurul oficial cu care, în ultima perioadă, s-a aflat în conflict, dorind să-și ascundă nereușitele.

El s-a contract și cu acționarul minoritar Victor Angelescu și a spus că a avut relații neutre și cu președintele Viorel Moldovan, cu care ar fi trebuit însă să colaboreze strâns pentru binele echipei.

Unicul din club pentru care tehnicianul a avut tot timpul cuvinte frumoase este patronul Dan Șucu (62 de ani).

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”