Serena Williams a triumfat pentru a 5-a oară la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cap de serie numărul 6, Serena Williams a câştigat pentru cincea oară turneul de la Wimbledon, învingând-o în finală, cu 6-1, 5-7, 6-2, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, a treia favorită.

Meciul a fost întrerupt aproximativ 20 de minute după primul set, din cauza ploii, dar s-a putut relua destul de rapid.

Acesta este al 14-lea titlu de Grand Slam pentru Serena Williams şi primul după cel din 2010, obţinut tot la Wimbledon.

Serena Williams a mai câştigat turneul de la Wimbledon în 2002, 2003, 2009 şi 2010. Cu toate aceste succese, Serena se alătură surorii sale Venus în palmaresul turneului londonez. Cele două surori au câştigat zece din ultimele 13 ediţii ale competiţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul