Secretele Simonei: cu cine se va căsători, unde îşi va trăi viaţa, de ce-l ascultă pe Hagi, ce face la petreceri şi în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a avut un an de excepţie, în care a ajuns pe locul trei în lume, dar performanţele sale nu par să-i fi schimbat caracterul.

Sportiva din Constanţa a fost desemnată de revista The One drept câştigătoarea premiului oferit la secţiunea Spirit de învingător, într-o gală care a avut loc săptămâna trecută, Simona a dezvăluit într-un interviu acordat revistei şi republicat parţial de prosport.ro, multe dintre preferinţele ei: 

A vorbit greu româneşte

„Eu am vorbit mai greu româneşte şi la patru ani şi jumătate, vârsta la care m-am apucat de tenis nu vorbeam româneşte prea bine. Eram obişnuită mai mult cu aromâna. Şi acum, în familia mea se vorbeşte tot timpul aromâna"

Vrea o familie şi copii

"Şcoala generală am făcut-o la „Gheorghe Ţiţeica”, apoi am mers la Liceul Sportiv şi la Facultatea de Educaţie Fizică, la Constanţa. În 2013 am terminat şi facultatea. Dar nu mă tentează să antrenez sau să fiu profesor, deşi nu ştii cum va fi viaţa. În principiu, nu aş mai vrea să rămân în sport după tenis, dar poate o să-mi schimb părerea. Acum, când călătoresc foarte mult, îmi place să spun că, după ce-mi voi încheia cariera de jucătoare, vreau să-mi fac o familie şi să stau cu copiii”

În străinătate merge la mall

„De cele mai multe ori, nu am timp să vizitez oraşele în care joc. Mă relaxez la o plimbare, la un mall, întotdeauna îmi fac timp să merg la magazine. Nu exagerez cu hainele, dar îmi cumpăr tot ce-mi place, deşi nu îmi iau piese foarte scumpe. Cumpăr, dar fără să exagerez”

A sărbătorit la nuntă

„În ziua în care am câştigat finala de la Roland Garros, la junioare, părinţii mei erau naşi la o nuntă în Constanţa. Era într-o duminică; am terminat meciul pe la ora 16 şi la ora 18 aveam avion spre Bucureşti. Nici nu m-am schimbat, eram plină de zgură, mi-am luat cupa şi m-am dus direct la aeroport; era să pierd avionul, dar am alergat. Odată ajunsă acasă, m-am coafat, mi-am pus rochia, tocurile şi m-am dus la petrecere. Aşa am sărbătorit

"În sport e invidie mare"

„Cu cea mai bună prietenă a mea mă ştiu din clasa I. Ea n-are treabă cu sportul. Mai bine, poate, pentru că în sport e multă invidie. Nu poţi să ai prieteni adevăraţi, cel puţin nu în acelaşi sport. Este o concurenţă uriaşă, pe care nu prea o înţeleg. E loc pentru fiecare, nu iau locul nimănui şi nimeni nu-mi ia locul. Aşa e lumea şi trebuie să acceptăm"

Modelul ei e Hagi

”Modelul meu e Hagi, pe care sper să-l ajung din urmă. Este şi aromân, este şi constănţean... Îl ştiu de mică. Pentru mine era un idol. Acum mă ştie şi el. Mai vorbim din când în când. Hagi mi-a zis: cantitate pe teren şi calitate în afara lui. Pe teren să fiu ambiţioasă, iar în afară să fiu un om bun"

A jucat şi handbal şi fotbal

„Mi-am transformat copilăria în sport. Nu jucam doar tenis, ci şi handbal la şcoală sau fotbal cu fratele meu şi cu prietenii din cartier. Nu am o viaţă ca toţi tinerii, nu merg în cluburi, dar sunt mulţumită şi nu am regrete. Chiar m-am regăsit pe acest drum, făcând acest sport

Tatăl ei are o fabricuţă de lactate

„Tatăl meu are o făbricuţă de lactate şi se ocupă de ea. Fratele meu lucrează cu el, iar mama a stat tot timpul acasă, având grijă de noi. Deocamdată, eu nu m-am gândit să investesc într-o afacere, dar probabil voi deschide una cu fratele meu. O să văd după ce o să mă las de tenis"

Vreau un soţ aromân

„La aromâni,  toţi se ştiu între ei, nu suntem mulţi, dar suntem apropiaţi. Avem obiceiuri la care ţinem. O nuntă durează patru zile. Sunt şi alte petreceri cu foc, la care dansezi toată noaptea. Eu merg rar, dar mereu dansez până în zori; sunt tot felul de hore, tradiţii pe care trebuie să le respecţi. Îmi place totul acolo, mă simt bine cu ei, ne ajutăm între noi. Aşa am fost crescută şi sper să nu mă schimb, chiar dacă nu mai trăiesc printre aromâni. Vreau să ţin de aceste tradiţii şi chiar mi-aş dori să mă căsătoresc cu un aromân. Cum îmi va fi norocul, indiferent de ce va fi, primează să fiu fericită şi să mă căsătoresc pentru că iubesc şi sunt iubită.”

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare