SCHI ALPIN:Lanzinger va decide dacă va apela la justiţie într-o lună

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
SCHI ALPIN:Lanzinger va decide dacă va apela la justiţie într-o lună

Fostul schior austriac Matthias Lanzinger va decide cel mai devreme într-o lună dacă va depune o plângere în justiţie pentru amputarea unui membru inferior ca urmare a unui accident petrecut în Norvegia, a anunţat vineri unul dintre avocaţii săi, care a prezentat această ipoteză ca probabilă.

"O lună, este perioada de care avem nevoie pentru a examina toate documentele şi pentru a obţine detalii suplimentare care să ne permită să redactăm o plângere. Dar eu cred că există multe, multe elemente care să ne determine să lansăm această procedură", a declarat Erik Johnsrud. Lui Matthias Lanzinger i s-a amputat piciorul de sub genunchiul stâng într-un spital din Oslo, după ce a căzut la peste 100 km/h în slalomul superuriaş de la Kvitfjell, pe 2 martie 2008. Avocatul fostului sportiv a refuzat să precizeze informaţii despre valoarea despăgubirilor solicitate, dar a subliniat că Lanzinger a suferit un grav prejudiciu.