Scenariu terifiant pentru Cristiano Ronaldo: accidentarea sa ar fi mult mai gravă. Cât timp ar putea lipsi de pe gazon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CR7 sărbătoreşte şi acum triumful de la Euro 2016, însă lovitura primită, în finală, de la Dimitry Payet, i-ar putea strica startul noului sezon cu Real Madrid.

La o zi după accidentarea sa în finală, s-a spus că vedeta portugheză va lipsi o lună de pe gazon. 

Astăzi însă, a apărut o variantă mult mai dură pentru fotbalistul de 31 de ani. Potrivit jurnaliştilor madrileni, e posibil ca Ronaldo să fi suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng!

Dacă această ştire se va adeveri, CR7 ar lipsi, între patru şi cinci luni, de pe gazon. Astfel, CR7 ar rata prima parte a sezonului în Spania, plus toate meciurile Realului din grupele Ligii Campionilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală