Şarapova, tratată cu dispreţ de francezi: rusoaica nu e dorită la Roland Garros. Preşedintele federaţiei o desfiinţează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspendarea Mariei Şarapova pentru consum de Meldonium a fost scurtată şi, drept urmare, sportiva de 30 de ani va reveni pe terenul de tenis, săptămâna viitoare, la Stuttgart.

Cum rusoaica nu figurează, în acest moment, în ierarhia WTA, pierzând punctele acumulate pe durata suspendării, ea a primit trei wildcard-uri din partea organizatorilor, fiind, pur şi simplu, invitată la turneele din Stuttgart, Madrid şi Roma. 

Publicaţia „L'Equipe“ l-a intervievat pe preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, dorind să afle părerea acestuia privind participarea Mariei la French Open (22 mai - 11 iunie) tot graţie unui wildcard.

Ce a spus?

„Organizăm un turneu de Grand Slam, nu un casting. Investim 1,5 milioane de euro în lupta antidoping şi nu putem invita o jucătoare sancţionată pentru consum de substanţe interzise. Nu putem, pe de o parte, să mărim fondurile pentru lupta antidoping şi, pe de altă parte, să o invităm pe ea. Integritatea e punctul nostru forte. Preferăm ca ea să revină complet reabilitată“, a declarat Giudicelli pentru „L'Equipe“, potrivit gsp.ro.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta