Sarah Burke, campioana fără Olimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acrobaţille sportivei din Canada nu pot fi admirate la Vancouver

Senzuala campioană mondială la snowboard se află la Vancouver. Ea nu va concura, întrucât disciplina ei nu este inclusă în programul olimpic.

Sarah nu participă la Jocurile Olimpice de iarnă. Nu pentru că nu ar dori. Din păcate, disciplinele la care excelează ea, superpipe şi slopestyle, nu fac parte dintre cele acceptate de Comitetul Olimpic Internaţional la Jocurile de iarnă.

Cu o legitimaţie de voluntar atârnând de gât, Sarah, în vârstă de 28 de ani, a venit la Vancouver pentru a-i încuraja pe sportivii canadieni, mai ales că locuieşte în apropiere.

Vedeta sporturilor extreme

Superpipe este o disciplină care se bucură de o popularitate crescândă în întreaga lume, iar specialiştii consideră că acest sport ar avea potenţial pentru a fi inclus printre sporturile olimpice. Poate la următoarea ediţie, în 2014. „Nu pot face nimic în acest moment. Tot ce îmi mai rămâne este să încerc să rămân cea mai bună pe partea mea şi să aştept până la următoarea Olimpiadă", spune Sarah.

Sportiva este o vedetă foarte mediatizată în lumea schiului şi a filmelor care au subiect sporturile extreme. Popularitatea sa a depăşit graniţele Canadei, iar atracţia ei pentru sărituri acrobatice şi adrenalină, precum şi frumuseţea ei i-au adus numeroşi fani. Cu toate acestea, Sarah se simte umbrită de notorietatea, talentul şi felul unic de a arăta ale colegului său Shaun White, multiplu campion olimpic al snowboardului, o vedetă a sportului extrem, dar şi un model pentru tineri.

„Cred că toţi suntem ca Shaun pentru că ne place ceea ce facem şi vrem să fim cei mai buni. Dar noi toţi cei care practicăm această disciplină nu avem oportunitatea imensă de a  arăta asta concurând la Olimpiadă. Este trist. Sunt foarte norocoasă că mă aflu aici, dar ar fi minunat să iau startul în cea mai mare competiţie a lumii", mai spune Burke.

Ea aşteaptă cu nerăbdare luna iunie, atunci când Federaţia Internaţională de Schi va decide dacă va interveni la Comitetul Olimpic Internaţional pentru a înscrie disciplina superpipe la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014.

„Frumuseţea nu mă ajută"

Sarah Burke a fost inclusă, în 2006, printre cele mai frumoase femei din lume

Sarah Burke s-a clasat pe primul loc la campionatul american de Freeskiing. A câştigat de trei ori medalia de aur la schi-freestyle la Jocurile X de iarnă, Olimpiada sporturilor extreme de iarnă. În 2001 a câştigat Premiul pentru schioara anului decernat de postul de televiziune ESPN.

Pe lângă sporturile extreme de iarnă, Sarah adoră să tricoteze, să gătească, să facă gimnastică şi să picteze, îi plac drumeţiile pe mountain bike şi alpinismul. Născută în 1982 în Midland, Ontario, ea locuieşte acum în Whistler, în apropiere de Vancouver. Campioana din Canada a pozat anii trecuţi într-una dintre revistele pentru bărbaţi, FHM. Blondă, cu forme sexy, canadianca a făcut furori în toată lumea.

În 2006, ea a fost inclusă printre cele mai frumoase 100 de femei de pe continentul nord-american, într-un top întocmit de FHM, clasându-se pe locul 91. Aşadar, Sarah are tot ce-şi poate dori o femeie celebră: frumuseţe, bogăţie şi succes. Însă asta nu o ajută să-şi împlinească visul: participarea la Jocurile Olimpice.

Dacă în afara pârtiei poate profita de farmecul ei, Sarah admite că frumuseţea şi talentul ei sunt de prisos în această privinţă. „Nu pot deschide chiar toate uşile, deşi am reuşit să strâng bani în scopuri caritabile şi să devin celebră", recunoaşte  Sarah.

Probe de snowboard

Snowboardul a fost inclus pe lista sporturilor olimpice în 1998, când CIO a realizat că nu sunt destule sporturi în programul iernii şi că au nevoie de unele care să atragă tineretul.

Snowboardul cross a fost adăugat la ediţia trecută a Olimpiadei, în 2006, la Torino. Această disciplină constă în coborârea simultană a patru concurenţi, care pleacă în acelaşi timp din start, parcurg un traseu special amenajat, cu obstacole, sărituri, ciocniri şi teren accidentat. Câştigă cel care ajunge primul jos.

Superpipe are o suprafaţă mai mare şi pereţi mai înalţi decât halfpipe, de aproximativ 6,5 metri.

Slopestyle este disciplina în care concurenţii iau startul individual şi odată ajunşi la o trambulină trebuie să execute o săritură cât mai dificilă.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie