Şapte păcate ale Realului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte păcate ale Realului

„Galacticii” au clacat în faţa Milanului, care se află în cea mai slabă formă din ultimele trei decenii. Spaniolii s-au bătut singuri! AC Milan nu a făcut decât să speculeze „italieneşte“ momentele de haos din jocul Realului.

După înfrângerea cu Sevilla, de acum două săptămâni, vizita Milanului pe „Bernabeu” era un al doilea test important al sezonului pentru elevii lui Manuel Pellegrini.

În cea mai slabă formă din ultimii 27 de ani, AC Milan a reuşit să îngenuncheze o echipă al cărei obiectiv în acest sezon este disputarea finalei Ligii Campionilor.

Site-ul spaniol 20minutos.es a publicat ieri o analiză, în care sunt evidenţiate punctual şapte motive din cauza cărora echipa din Madrid nu reuşeşte încă să-şi găsească o identitate.

1. Apatie, lipsă de concentrare. Real Madrid s-a „contagiat“ cu jocul neconvingător prestat de italieni în prima repriză şi nu a găsit mijloacele pentru a forţa în faţa unei echipe „dărâmate“ a Milan-ului.

2. Acelaşi joc, aceleaşi erori. Investiţiile de 300 de milioane de euro din această vară nu au adus niciun plus. Chiar dacă ar fi învins, Real ar fi făcut-o din nou fără glorie.

3. Accidentări şi absenţe. Ronaldo, Higuain, Guti, Van Nistelrooy, Metzelder, Gago şi Arbeloa sunt jucătorii pe care Pellegrini nu s-a putut baza în meciul cu Milan. La începutul sezonului, banca de rezerve a Real-ului impresiona, cu italienii nu au existat soluţii.

4. Cristiano Ronaldo. Absenţa portughezului a fost şi mai evidentă în faţa echipei lui Leonardo, după ce „Ronaldo-dependenţa“ i-a lovit prima oară pe madrileni în meciul cu Sevilla.

5. Noi transferuri, lideri vechi. Nici Kaka, nici Alonso, nici Benzema nu arată ca un lider. La acest capitol, rămân în picioare Raul, Casillas sau Pepe.

6. Apărarea. Dezechilibrul din jocul Realului este cel mai evident în apărare. Pellegrini vrea ca fundaşii laterali să facă ambele faze, dar Ramos şi Marcelo sunt departe de cerinţe.

7. Abordarea tactică a lui Pellegrini. Aici, francezul Benzema dă cea mai clară explicaţie: „În atac suntem dezordonaţi şi ne chinuim mult. La antrenamente exersăm jocul pe flancuri, dar în meciuri nu ne iese deloc“.

Unirea, cea mai eficientă din Ligă

În statisticile făcute de site-ul oficial al celor de la UEFA la jumătatea fazei grupelor din Liga Campionilor, Unirea Urziceni se află pe penultimul loc la capitolul şuturilor pe poartă, cu doar 7 reuşite.

Ialomiţenii i-au depăşit doar pe ciprioţii de la APOEL Nicosia (5). Astfel, la eficienţă, Bilaşco (foto) şi compania ocupă primul loc! Din cele şapte tentative de gol, cinci s-au concretizat şi pe tabela de marcaj. În schimb, campioana României şi-a trecut în cont alte 14 şuturi care au ocolit spaţiul porţii adverse.

Mai multe pentru tine:
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne