Sandra Izbaşa a pus mâna pe potul cel mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandra Izbaşa şi-a adjudecat o primă de 122.500 de euro şi două maşini marca Renault

Campioană olimpică la sărituri şi medaliată cu bronz la concursul pe echipe, gimnasta şi-a adjudecat o primă de 122.500 de euro şi două maşini marca Renault.

Nouă medalii olimpice, cu una mai mult decât la Beijing, acum patru ani. Acesta este bilanţul delegaţiei României la cea de-a 30-a ediţie a Jocurilor Olimpice, consemnându-se cea mai slabă reprezentare din 1952 încoace, prin prisma medaliilor de aur. În ciuda rezultatelor, recompensele sunt consistente. COSR a anunţat că va dubla primele stabilite prin Hotărârea de Guvern 1447 din 2007 în cazul celor care au obţinut medalii. Sportivii clasaţi pe locurile 4, 5 şi 6 rămân cu banii alocaţi iniţial pentru clasarea lor.

În aceste condiţii, cel mai câştigat sportiv român este gimnasta Sandra Izbaşa. Ea se va alege cu 122.500 de euro, plus două maşini oferite de sponsorul Renault. Faţă de Olimpiada de la Beijing, unde a obţinut tot un aur şi un bronz, ea va câştiga 10.500 de euro în plus, bani care vin din clasarea pe locul 5 la individual compus. Sandra ar putea primi şi un bonus din partea clubului Steaua, la care ea este legitimată.

Dinamo oferă 10.000 de euro pentru aur

Dinamo, spre exemplu, care îi are ca sportivi, printre alţii, pe Cătălina Ponor şi Alin Moldoveanu, a anunţat deja că oferă 10.000 de euro pentru aur, 7.500 de euro pentru argint şi 5.000 de euro pentru bronz. Campionul de la tir va fi premiat însă şi de Consiliul Judeţean Iaşi tot cu 10.000 de euro, deoarece are dublă legitimare, trăgând şi pentru Omega Tehnoton Iaşi. 

Primăriile dau titluri de onoare

Cele doua judoka care au obţinut medalii de argint la Olimpiadă au fost propuse pentru a primi titlul de cetăţean de onoare, Alina Dumitru la Cluj şi Corina Căprioriu la Lugoj.

Şi halterofilul Răzvan Martin a fost nominalizat pentru această distincţie la Bistriţa. În baza titlului de cetăţean de onoare, sportivii au diverse avantaje, de la scutirea plăţii taxelor şi impozitelor până la obţinerea unui apartament. Bistriţenii se gândesc să-i dea lui Martin o locuinţă, mai ales că acesta stă cu chirie într-o garsonieră împreună cu soţia şi fetiţa lor.

Impresionat de ambiţia şi de destinul halterofilului, omul de afaceri Florian Walter, principalul acţionar la Petrolul, l-a sunat pe acesta, l-a felicitat şi i-a spus că îi va oferi un apartament în Bucureşti, situat în vecinătatea Stadionului „Arena Naţională". Răspunsul sportivului a fost sincer şi emoţionant: „Domnule, eu nu vă cunosc, pentru că nu prea mă uit la televizor şi nici nu citesc ziarele, dar vă mulţumesc din suflet!".

Englezii nu oferă nimic

Prin banii pe care îi oferă, COSR nu se face de râs în faţa sportivilor. Alte ţări, cu forţă financiară mult mai mare, au premii mult mai mici pentru medaliaţii lor. Statele Unite, spre exemplu, vor da fiecărui medaliat cu aur în jur de 20.000 de euro, Germania - 18.000 de euro, în vreme ce Marea Britanie, Suedia şi Norvegia nu răsplătesc cu nimic. Scandinavii, ca semn de recunoştinţă, dau totuşi numele sportivilor unor parcuri, lacuri sau străzi.

Autoturismele oferite de Renault românilor

Aur - Renault Latitude
Argint - Renault Megane
Bronz - Renault Twigo

Top recompense la Olimpiadă

- Azerbaidjan 640.000 de euro
- Singapore 575.000 de euro
- Taiwan 328.000 de euro
- Malaysia 313.000 de euro
- Kârgâzstan 164.000 de euro
- Italia 140.000 de euro
- Egipt 135.000 de euro
- Belarus 123.000 de euro
* bani promişi pentru o medalie de aur

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie