Sabotaj în Spania. Meciul Rayo Vallecano - Real Madrid a fost amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii părăsesc stadionul lui Rayo Vallecano * Foto: Reuters

Programat în etapa cu numărul 5 din campionatul Spaniei, meciul Rayo Vallecano - Real Madrid a fost amânat deoarece cablurile electrice de la stadionul gazdelor au fost tăiate de persoane neidentificate, aseară. Partida s-ar putea disputa astăzi.

"Câţiva vandali au tăiat cablurile", a declarat preşedintele clubului Rayo Valecano, Raul Martin Presa, înainte de decizia privind amânarea partidei.

Meciul ar fi trebuit să înceapă la ora 22.30 a României, iar gazdelor li s-a acordat un termen până la ora 23.00 pentru a rezolva problema iluminării stadionului. Problema nu a fost rezolvată, lumina de pe arenă rămânând insuficient de puternică pentru disputarea jocului, astfel că meciul a fost amânat.

Potrivit presei spaniole, partida se va disputa în această seară, cu începere de la ora 21.00, în cazul în care cablurile secţionate vor fi reparate la timp.

Rayo Vallecano a notat, pe site-ul oficial, că jocul a fost amânat şi că în momentul în care se vor stabili o nouă dată şi o nouă oră acestea vor fi anunţate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani