S-a stins primul portar din Ghencea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Savu

Fostul jucător, antrenor şi preşedinte al Stelei, Ilie Savu (90 de ani, foto), a decedat, marţi noaptea, la Spitalul Militar din Bucureşti.

El fusese internat acolo după ce a fost diagnosticat cu ciroză hepatică în ultima fază. Savu a fost unul dintre fondatorii grupării roş-albastre şi totodată primul portar al „militarilor". Ca antrenor, Savu a fost cel care a creat generaţia de aur a CCA-ului din anii '50-'60.

În ultimii ani, Savu a fost un critic constant al patronului Gigi Becali. „Prin 2000, în Consiliul de Administraţie al Stelei era preşedinte Viorel Păunescu, vicepreşedinţi erau Ilie Năstase şi Bădălan, iar membrii eram eu, Pigui, Zisu, Gaţu şi Cacoveanu.

La şedinţele noastre asista şi un tânăr supus, adus de Păunescu, care n-avea voie nici să ia cuvântul. Acela era Gigi Becali. Când a venit vorba să devină acţionar, eu am fost singurul care am avut tăria de caracter să zic că e prea devreme, că nu-l cunoaştem.

Restul au spus: «Are bani, are bani». De aceea nici nu mă suportă Gigi. El e mai rău şi decât Ceauşescu, care nu persista în greşeli", ne-a povestit Savu cu câteva luni în urmă. 

Carte de vizită

Cariera de jucător: Prahova Ploieşti, Venus Bucureşti, Corvinul Deva, Steaua.

Cariera de antrenor: Steaua Bucureşti, Corvinul Hunedoara, Energia Slatina, Gloria Bistriţa.

Palmares ca jucător: două titluri, ambele cu Venus.

Palmares ca antrenor: un titlu, patru cupe, toate cu Steaua.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă