Rubin Kazan îl ia pe Arlauskis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruşii s-au înţeles cu lituanianul, dar nu şi cu cei de la Urziceni. Iniţial, cei de la Urziceni au solicitat un milion de euro în schimbul portarului. Când au văzut că ruşii sunt de acord, românii au plusat şi le-au cerut acestora să le achite şi TVA-ul.

Unirea Urziceni, echipa formată de tandemul Mihai Stoica - Dan Petrescu, campioană a României la finalul sezonului 2008-2009, începe a se destrăma. Cum situaţia financiară a clubului este dezastruoasă în acest moment, ialomiţenii au trecut la vânzarea de jucători. Lituanianul Giedrius Arlauskis (22 de ani), unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Unirii, a intrat în atenţia mai multor echipe din prima ligă a campionatului rus.

Singura ofertă concretă a venit din partea campioanei Rubin Kazan, una dintre formaţiile bogate din spaţiul ex-sovietic. Cei de la Kazan s-au înţeles repede cu goal-keeper-ul Unirii, astfel că s-a trecut la pasul al doilea, adică la negocierea cu oficialii Urziceniului. Un milion de euro au cerut ialomiţenii în schimbul portarului, sumă agreată imediat de ruşi. Contractul nu s-a parafat însă pentru că, la momentul semnării actelor, diriguitorii echipei noastre au plusat şi le-au cerut ruşilor să suporte şi TVA-ul (24%).

Evident, cei de la Kazan n-au fost de acord şi au motivat prin faptul că şi ei trebuie să plătească aceeaşi taxă în Rusia (30%). Astfel negocierile se află în stand-bye, ialomiţenii având trei zile la dispoziţie pentru a lua o decizie. Se pare însă că transferul se va finaliza, mai ales că aceşti bani ar mai „stinge" o parte din datoriile patronului faţă de jucători.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare