România, un dezastru în cifre: Statisticile meciului cu Spania sunt, pur şi simplu, groaznice. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crina Pintea

La Kumamoto, naţionala pregătită de Tomas Ryde a oferit unul dintre cele mai slabe meciuri din istoria primei reprezentative la un turneu final.

România s-a dus în Japonia cu obiectivul declarat de a prinde primele 8 locuri, însă, la ce a arătat astăzi dimineaţă, inclusiv calificarea în Grupele Principale ar fi o mare provocare!

Iar asta pentru că meciul cu Spania, pe o care o învinseseră la şase din ultimele şapte dueluri, a scos în evidenţă carenţe mari în jocul tricolorelor. Iar cifrele dezastrului vorbesc de la sine, după cum se poate vedea mai jos!

Pe scurt, atacul României n-a existat, aşa că, inclusiv paradele din poartă n-au putut echilibra meciul. Chiar dacă Neagu a marcat de şase ori, a fost clar că nu poate juca la capacitate maximă, iar pe final, când era evident că partida e pierdută, Ryde nici n-a mai trimis-o pe teren.

Duminică, de la ora 11.00 (Digi Sport, Telekom Sport, LookPlus), România va întâlni vicecampioana Africii. Meciul cu Senegal a fost considerat, înainte de competiţie, o simplă formalitate pentru românce. Acum însă, această confruntare se vede altfel, mai ales că Senegal a pierdut, astăzi, cu greu, cu Muntenegru, la doar 4 goluri diferenţă.

Şi e clar că, dacă nu vom învinge Senegal, ne putem lua gândul de la o clasare pe podium în această grupă, ceea ce înseamnă ratarea calificării în Main Round-ul competiţiei. Adică, o catastrofă colosală!

Grupa C, prima etapă, sâmbătă

Muntenegru - Senegal 29-25

România - Spania 16-31

Au marcat pentru România: Neagu (6), Oltean (1), Perianu (1), Pintea (3), Polocoşer (3), Iuganu (2)

Ungaria - Kazahstan 39-15

Meciurile României din grupa C

*Sâmbătă, ora 11.00: 16-31 cu Spania

*Duminică, ora 11.00: Senegal

*Marţi, ora 12.00: Kazahstan

*Miercuri, ora 08.00: Muntenegru

*Vineri, ora 12.00: Ungaria

Meciurile sunt transmise, în direct, de Digi Sport, Telekom Sport şi LookPlus

 

Primele trei clasate din fiecare grupă ajung în Main Round

Lotul României

*Portari: Diana Ciucă (Vâlcea), Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska (Vâlcea)

*Extreme stânga: Cristina Florica (Vâlcea), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)

*Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)

*Centri: Elena Dache (Dunărea Brăila), Laura Pristaviţă (Gloria Bistriţa), Mădălina Zamfirescu (Vâlcea)

*Inter dreapta: Patricia Vizitiu (SCM Craiova)

*Extreme dreapta: Aneta Udrişitioiu (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

*Pivoţi: Raluca Băcăoanu (Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (CSM Bucureşti)

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim