România U21 - Germania U21, prefaţat de Olaru: Mesaj emoţionant înaintea unui duel uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de tineret joacă diseară, la Budapesta, o partidă de totul sau nimic la Europeanul U21. La prima vedere, avem şanse mici de calificare în sferturi, însă discursul lui Darius Olaru arată că tricolorii mici sunt decişi să dea lovitura.

Dacă prima reprezentativă nu ne-a mai furnizat de mult rezultate cu care să ne surprindă, în mod plăcut, în schimb, despre naţionala de tineret se poate spune că ne-a redat gustul marilor victorii.

Acum doi ani, la Euro 2019, au fost partidele memorabile cu Croaţia U21 (4-1) şi cu Anglia U21 (4-2). Acel turneu final ne-a adus o semifinală de vis. Şi a creat o emulaţie incredibilă la nivelul naţionalei de tineret, care ne-a adus, mai întâi, a doua calificare succesivă la un European. Iar astăzi, elevii lui Adrian Mutu sunt la 90 de minute de o performanţă cu adevărat remarcabilă: accederea în sferturi dintr-o grupă cu Germania U21 şi Olanda U21. Ceea ce înseamnă că, dacă vor obţine calificarea, una dintre aceste formaţii, cu tradiţie şi cu rezultate mari la nivelul U21, va părăsi competiţia, după faza grupelor.

Din păcate, egalul înregistrat, sâmbătă, în confruntarea Germania - Olanda (1-1) ne-a dezavantajat. Chiar dacă s-au complicat teribil calculele calificării în sferturi, Olaru şi colegii săi sunt decişi să dea marea lovitură, în partida cu Germania. 

„Pentru mulţi dintre noi va fi cel mai important meci din carieră de până acum. Dacă reuşim să câştigăm, vom fi acolo. Nu ne gândim la egal, vrem să câştigăm şi sper că vom fi concentraţi. Dacă vom munci, aşa cum am făcut-o în ultimele două meciuri, vom reuşi să câştigăm. E un meci cu miză foarte mare, trebuie să ne ridicăm la nivelul acestei partide. Îi respectăm pe adversari, dar când începe meciul, nu ne mai gândim pe cine întâlnim, chiar dacă sunt jucători de zeci de milioane“, a spus Darius Olaru.

Grupa A, ultima etapă, astăzi

România U21 - Germania U21 19.00, TVR1

Ungaria U21 - Olanda U21, 19.00, TVR 2

Clasament

1. Germania 2 1 1 0 4-1 4

2. România 2 1 1 0 3-2 4

3. Olanda 2 0 2 0 2-2 2

4. Ungaria 2 0 0 2 1-5 0

Primele două clasate vor merge în sferturi. Fazele eliminatorii sunt programate pentru 31 mai - 6 iunie.

Calculele calificării în sferturi pentru România U21

*Dacă vom bate Germania, suntem în sferturi.

*Dacă România şi Germania vor înregistra o remiză albă, s-ar face un clasament în trei, iar tricolorii mici vor fi eliminaţi, dacă Olanda bate Ungaria, din cauza golaverajului inferior, în comparaţie cu cel al nemţilor.

*Dacă România - Germania se va încheia 1-1, elevii lui Mutu vor merge în sferturi, doar dacă Olanda va bate Ungaria la limită, scor 1-0. 

*România şi Germania se pot califica la braţ, în cazul unui egal de la 2-2 în sus. Un astfel de scenariu ar face inutilă o eventuală victorie a Olandei, în meciul cu Ungaria. Pentru că, din nou, s-ar face un clasament în trei, dar calificate vor fi România şi Germania, datorită unui golaveraj mai bun în partidele directe.

*România poate ajunge în fazele eliminatorii şi dacă e învinsă de Germania. Cu condiţia ca, în celălalt meci, Olanda să nu câştige în faţa Ungariei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă