România, fără perspective: 2-2 cu Israel, o echipă limitată care ne-a ridiculizat apărarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Mihăilă

E clar: după amicalele cu Grecia (0-1) şi cu Israel (2-2), antrenorii care au refuzat oferta federaţiei se felicită pentru inspiraţie. Iar Edward Iordănescu realizează, treptat, că va avea o misiune infernală, ca selecţioner.

A ieşit şi ceva bun din prestaţia dezamăgitoare a naţionalei, vineri, în înfrângerea cu Grecia (0-1). La debutul lui Edward Iordănescu în funcţia de selecţioner, prima reprezentativă a jucat atât de slab, încât era şi greu să nu ridice nivelul, marţi seară, la Netanya!

Şi pe lângă faptul că au coborât ştacheta teribil de mult, în primul lor meci din 2022, tricolorii au mai fost ajutaţi de un aspect: valoarea scăzută a adversarei! Pentru că Israel a fost comică în apărare, iar în atac a avut jucători din care mingea a sărit, uneori, ca din colţul mesei!

Pornind de la aceste coordonate, n-a fost chiar de mirare că al doilea meci al lui Edward Iordănescu pe banca naţionalei a adus un progres vizibil. Mai ales în prima repriză. Cele opt schimbări efectuate în echipa de start, comparativ cu amicalul cu Grecia, şi-au pus amprenta asupra jocului. Cu un plus pentru Mihăilă şi Man. De altfel, primul a şi scos în evidenţă, încă din minutul 3, limitele apărării israeliene, luând o acţiune pe cont propriu, finalizată cu un şut trimis peste poartă. Şapte minute mai târziu, defensiva-şvaiţer a gazdelor a şi cedat. Pentru că diagonala lui Man l-a găsit pe Cicâldău singur în careu, acesta a avut timp şi spaţiu să dribleze un fundaş apărut, în ultim moment în faţa sa, pentru a finaliza apoi: 1-0 România din minutul 10.

Avantajul tricolorilor a fost dublat, în minutul 23, după o fază în care căpitanul Chiricheş a jucat magistral: a „furat“ mingea de la omologul său în echipa israeliană, Natcho, în cercul de la centrul terenului, a avansat excelent şi l-a servit perfect pe Man, care a punctat pentru 2-0.

De aici până la finalul reprizei, ocaziile mari au lipsit pentru echipa României. Iar Israel a construit frumos şi, aşa limitată cum era, a evidenţiat carenţele defensive ale României. N-a redus însă din handicap, pentru că i-a lipsit calitatea. La pauză: Israel - România 0-2.

Dabbur a reuşit dubla

Partea secundă a debutat cu marea ocazie a lui Manea (48), urmată de o şansă importantă pentru Israel la care a intervenit Niţă, salvator.

În minutul 57, inevitabilul s-a produs. Profitând de defensiva visătoare a României, Dabbur s-a înălţat de lângă Ivan, „hipnotizat“, şi a marcat cu capul după un corner executat de pe dreapta.

După golul Israelului, au urmat 13 minute de beznă în jocul României. Abia în minutul 70, o acţiune creată frumos de cuplul Alibec - Mihăilă a mai luminat puţin un joc încâlcit al tricolorilor. 

Când partida mai scăzuse în intensitate şi părea că România va rezista, totuşi, pentru o victorie la limită, Dabbur a reuşit dubla. Pentru că o acţiune ofensivă a Israelului a făcut şah-mat apărarea României, iar Dabbur a ridiculizat-o, de-a dreptul, finalizând pentru 2-2 (85).

Aşa s-a şi terminat meciul, iar Edward Iordănescu va avea multe nopţi albe de acum până în iunie, când e programat debutul Ligii Naţiunilor.

Israel : Marciano - Kandil (Abu Abaid 46), Dgani, Goldberg, Davidzada - Kanichowsky (Safouri 73), Natcho (D. Glazer 46), Abu Fani (Peretz 46) - David (Haziza 65), Dabbur, Baribo (Solomon 46)

Rezerve: Nitzan, Avraham, O. Glazer, Baltaxa, Haziza, Menachem, Cohen

România: Niţă - Manea, Chiricheş (Nedelcearu 46), Burcă, Toşca (Bancu 58) - Cicâldău (Bordeianu 58), M. Marin (Rus 79), Olaru (Oct. Popescu 79) - Mihăilă, Ivan (Alibec 58), Man

Rezerve: Aioani, Moldovan, Raţiu, Puşcaş, Drăguşin, Petrila

CITEŞTE ŞI:

Edward Iordănescu, bulversat după Israel - România: Cum a catalogat dezastrul din repriza a doua

Programul naţionalei, în următoarea perioadă

Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*4 iunie: Muntenegru – România

*7 iunie: Bosnia – România

*11 iunie: România – Finlanda

*14 iunie: România – Muntenegru 

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort