România, centrul mondial al triatlonului: sefa forului de specialitate, mândră de prietenia cu Nadia Comăneci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook / Federatia Romana de Triatlon

Patru Campionate Mondiale sunt organizate, la Târgu Mureş, de astăzi până duminică. Ceea ce înseamnă 1.500 de participanţi din 41 de ţări, 42 de oficiali tehnici locali, 20 internaţionali, peste 200 de oameni şi 5 instituţii implicate în organizare. Vorbim despre 8 luni de pregătiri intense pentru evenimente.

Acestea sunt coordonatele celei mai importante competiţii din triatlonul mondial, găzduită timp de şapte zile de România, la Târgu Mureş.

„Dacă m-aş pune în pielea organizatorului, aş fi speriată pentru că sunt multe lucruri de pus la punct pentru un asemenea eveniment. Sunt convinsă că ceea ce se întâmplă la Tg. Mureş va fi perfect”- Marisol Casado (foto), preşedinte World Triathlon.

Originară din Spania, şefa triatlonului mondial (65 de ani), una dintre cele două femei aflate în fruntea unei federaţii olimpice, s-a îndrăgostit de ţara noastră şi spune că are contacte cu foşti sportivi români.

„Sunt pentru prima dată aici, îmi place foarte mult, cultura românească se apropie de cea a ţării mele. Cu Nadia Comăneci am vorbit de multe ori, mai ştiu si câţiva jucători de fotbal, care au ajuns la Madrid, oraşul unde stau” - Marisol Casado, preşedinte World Triathlon.

Pentru Vlad Stoica (foto), preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, aceste zile sunt încărcate de emoţii şi extrem de agitate

„Sper să reuşim să cucerim patru medalii, la categoriile juniori şi Elite. Reacţiile pozitive ne motivează, am primit feedback în special de la delegaţiile venite de peste oceane, Australia şi Statele Unite ale Americii” – Vlad Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon.

Vlad spune că Mondialul de Multisport e organizat la cele mai înalte standarde şi că şi-au pus umărul pentru buna desfăşurare a lucrurilor nu mai puţin de cinci instituţii ale statului.

„E greu de organizat şi foarte greu de finanţat. Din fericire, noi am reuşit să obţinem finanţări considerabile, atât din partea Ministerului Sportului, cât şi din partea Primăriei Mureş” - Vlad Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon

La Mondialul de la Târgu Mureş vor lua startul cei mai buni triatlonişti din România, care s-au pregătit, în ultima perioadă, în cantonament în Italia. Federaţia Română de Triatlon va participa cu 50 de sportivi, atât la nivel de juniori, cât şi la categoria Elite.

Campionatele mondiale multisport au următorul program: Campionatul Mondial de Cross Duatlon (astăzi), Campionatul Mondial de Cross Triatlon (8 iunie), Campionatul Mondial de Duatlon Standard (10 iunie), Campionatul Mondial de Duatlon Sprint (12 iunie).

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert