România a nimerit în „Grupa morţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei campioane mondiale se vor lupta pentru două locuri calificante la turneul final. Tricolorii vor disputa primele meciuri în octombrie, în Croaţia şi cu Spania pe teren propriu. Atunci se va decide în mare măsură şi calificarea.

Vremurile în care românii dominau handbalul mondial au apus. Şi se pare că până şi norocul ne-a întors spatele. Altfel nu se explică de ce echipa pregătită de Vasile Stângă a nimerit în preliminariile Campionatului European din 2012, prin tragere la sorţi, în „Grupa morţii".

Şapte titluri mondiale din cele 21 puse în joc până acum au cucerit echipele de handbal ale României (4), Croaţiei (2) şi Spaniei (1)! Iar acestea se vor lupta pentru cele două locuri care asigură prezenţa la turneul final din Serbia.

Este adevărat însă că ultima prezenţă a naţionalei noastre pe un podium la o competiţie majoră datează din 1990, în timp ce rivalele ei au obţinut marile lor succese exact în ultimele două decenii.

Stângă nu dezarmează

Acest raport de forţe inegal îi dă motive de îngrijorare antrenorului Vasile Stângă, unul dintre ultimii medaliaţi ai handbalului nostru la competiţiile majore. „Am nimerit în Grupa morţii!", a exclamat acesta după tragerea la sorţi. „Şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns că vom juca împotriva Croaţiei, în seria noastră a intrat şi Spania. Ar fi bine ca ele să se lupte între ele şi să câştige cea de-a treia echipă, a noastră", a adăugat tehnicianul român.

Ceea ce nu înseamnă însă că Lituania, a patra echipă ce face parte din grupă, trebuie neglijată. Mai cu seamă că selecţionata baltică a bifat o participare la CE în 1998, când a făcut un egal (20-20) cu Franţa şi s-a clasat pe locul 9 după o victorie cu Cehia.

În preliminariile CE 2012 naţionala va susţine primele două meciuri la toamnă, în Croaţia (27 sau 28 octombrie) şi cu Spania, acasă (30-31 octombrie). În martie viitor se va disputa dubla cu Lituania (în deplasare, în 9 sau 10, şi pe teren propriu, în 12 sau 13), iar în iunie vor avea loc ultimele partide, cu Croaţia (8 sau 9, acasă) şi în Spania (11 sau 12).

Echipa masculină de handbal a României nu a mai participat la turneul final al Europenelor din 1996, când a terminat competiţia pe locul 9, după o victorie la limită (28-27) în faţa Ungariei.

Palmares

România
- câştigătoare a titlului mondial în 1961, 1964, 1970 şi 1974
- medaliată cu bronz la CM din 1967 şi 1990
- finalistă la JO din 1976
- medaliată cu bronz la JO din 1972, 1980 şi 1984

Croaţia
- campioană olimpică în 1996 şi 2004
- campioană mondială în 2003, vicecampioană în 1995, 2005 şi 2009
- la CE a cucerit medalia de argint în 2008 şi 2010, precum şi pe cea de bronz în 1994

Spania
- campioană mondială în 2005
- medaliată cu bronz la JO din 1996, 2000 şi 2008
- finalistă la CE din 1996, 1998 şi 2006, medaliată
cu bronz în 2000

14 echipe se vor califica din cele şapte grupe preliminare, primele două din fiecare. Serbia (ţara gazdă) şi Franţa (campioana en titre) merg direct la turneul final.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!