Reghecampf a dezvăluit transferurile pe care le vizează în continuare Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, după meciul câştigat cu Sturm Graz, scor 1-0, principalul său obiectiv a fost randamentul jucătorilor, şi a explicat motivele pentru care Adiran Popa şi Nicuşor Stanciu nu s-au aflat în lot.

"Sunt mulţumit de randamentul jucătorilor, nu mă interesează rezultatele în momentul de faţă. Am avut ceva probleme, am renunţat la Stanciu pentru că are probleme musculare şi nu am vrut să riscăm, Adi Popa e răcit. Încercăm să pregătim ultimele trei etape din retur", a declarat Laurenţiu Reghecampf la Digi Sport.

Aflat cu Steaua în cantonament, Timo Gebhart (26 de ani), nu a fost folosit în meciul cu Sturm Graz, dar Laurenţiu Reghecampf a explicat pe larg situaţia fotbalistului, declarând că acesta va semna contractul vineri seară, apoi se va antrena alături de restul echipei. "Deocamdată nu l-am văzut la antrenamente pe Gebhart. A făcut vizita medicală, a parcurs paşii care trebuiau parcurşi. În funcţie de cum se va prezenta, vom vedea dacă-l vom folosi. Norocul nostru a fost că a întâmpinat câteva probleme la club, altfel e foarte greu să aduci un astfel de jucător. Timo joacă pe stânga, joacă pe dreapta, joacă în spatele vârfului, poate juca şi număr 6. Îmi doresc foarte mult să avem şi o bancă foarte puternică, pentru ca în momentul în care avem probleme de lot să ne putem baza pe jucători care să-i înlocuiasă pe titulari. Este greu să-i ţii pe toţi la acelaşi nivel, dar sunt sigur că pot face acest lucru", a mai spus antrenorul Stelei, conform Mediafax. 

În ziua în care Mario Felgueiras a rămas liber de contract după despărţirea de Konyaspor (Turcia), Reghecampf a vorbit despre posibilitatea ca portarul de 29 de ani să ajungă la Steaua: "Au fost discuţii, dar dacă vom aduce un portar, îmi doresc să fie peste nivelul celor pe care-i avem acum. Deocamdată, Felgueiras nu este pe lista noastră, dar în fotbal se poate întâmpla orice", a adăugat tehnicianul Stelei, care a dezvăluit că aşteaptă încă două transferuri în cantonamentul din Turcia. "Încă se discută, până se va termina acest cantonament sunt sigur că vor mai veni unul sau doi jucători", a conchis Laurenţiu Reghecampf.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"