Rege la Doneţk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu şi-a sărbătorit sâmbătă în Ucraina cea de-a 65-a aniversare, alături de familie şi de peste 100 de invitaţi. Tot evenimentul a fost personalizat. Ecrane pe care s-au proiectat imagini cu Il Luce, şerveţele inscripţionate cu iniţialele antrenorului, cuburi de gheaţă în forma cifrelor 6 şi 5.

Mircea Lucescu, antrenorul român al lui Şahtior Doneţk, este foarte iubit în Ucraina. Însuşi preşedintele clubului, Rinat Ahmetov, s-a ocupat împreună cu Neli, soţia lui Il Luce, de organizarea unei petreceri fastuoase în cinstea aniversării celor 65 de ani de viaţă pe care cel mai galonat tehnician român i-a împlinit joia trecută.

Cheful, care a avut loc sâmbătă noapte într-una din sălile Hotelului Donbass Palace din Doneţk, patronat de Ahmetov, s-a întins pe durata a mai bine de zece ore. Peste 100 de invitaţi, printre care s-a numărat şi primarul oraşului ucrainean, au fost prezenţi pentru a-i ura mulţi ani lui Lucescu. Antrenorul Şahtiorului i-a avut alături şi pe fiul Răzvan, nora Ana şi cei doi nepoţi, Marilu şi Matei, sosiţi special la Doneţk pentru acest eveniment. N‑au lipsit nici jucătorii împreună cu familiile acestora.

Neli şi Mircea, îndrăgostiţi ca-n prima zi

Anna Lesko şi Zdob şi Zdub au animat cheful

De programul artistic s-au ocupat interpreta de muzică Anna Lesko şi formaţia Zdob şi Zdub. Moldovenii, ca de obicei, au încins atmosfera la fel ca şi Lesko, care i-a „mutat" pe toţi mesenii direct pe ringul de dans. Il Luce a avut parte de momente emoţionante încă de la debutul serii. Întreaga încăpere în care a avut loc evenimentul a fost „tapetată" cu imagini ale antrenorului în diferite momente ale carierei sale, de la jucător la antrenor.

Au existat mai multe ecrane pe care s-au proiectat filmuleţe cu reuşitele tehnicianului român de la toate echipele pe care le-a pregătit. Mesele au fost aranjate de o firmă specializată, care a avut grijă ca orice detaliu să aibă legătură cu Mircea Lucescu. Şerveţelele au fost inscripţionate cu iniţialele antrenorului, cuburile de gheată au fost „decupate" în cifrele 6 şi 5, iar tortul, cum era de aşteptat, a fost ornat cu o dedicaţie specială pentru Mister.
Cât priveşte meniul, Il Luce a ţinut neapărat ca printre preparate să se regăsească elemente din bucătăria tradiţională românească. Nu au lipsit astfel sarmalele în foi de varză, preferatele antrenorului, şi vinul alb românesc.

Il Luce a tăiat bucuros tortul făcut special pentru el

Soţia i-a dăruit un pix

Lucescu a primit cadouri care de care mai interesante. Dacă primarul din Doneţk i-a oferit o plachetă şi o bluză care face parte din portul tradiţional ucrainean, soţia Neli i-a cumpărat un pix deosebit, cunoscută fiind pasiunea lui Lucescu pentru asemenea obiecte. Neli şi Mircea s-au cunoscut din adolescenţă şi sunt căsătoriţi de mai bine de 40 de ani. Au împreună un băiat, Răzvan, care este selecţionerul naţionalei de fotbal a României. Răzvan şi soţia sa, Ana, le-au dăruit doi nepoţi, Marilu şi Matei.

GALERIE FOTO DE LA ANIVERSAREA LUI MIRCEA LUCESCU

Zece trofee în şase ani

Mircea Lucescu este la Şahtior din 2004. În cei şase ani petrecuţi în Ucraina, palmaresul lui IL Luce este unul de excepţie. A cucerit de patru ori campionatul, de două ori Cupa, de trei ori Supercupa, iar pe plan internaţional a reuşit să câştige Cupa UEFA în 2009. Anul trecut,
Ahmetov l-a convins să mai rămână doi ani la Doneţk. Lucescu are un salariu anual de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi