Real Madrid şi Barcelona, anchetate de Comisia Europeană. Cele două cluburi sunt acuzate că au lucrat mână în mână cu guvernul spaniol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barcelona şi Real Madrid se numără printre cele şapte cluburi din Spania care au intrat în vizorul Comisiei Europene pe motiv că ar fi primit ajutoare financiare nejustificate din partea guvernului spaniol.

Comisia Europeană va începe o acţiune disciplinară împotriva a şapte cluburi de fotbal din Spania pe motiv că acestea ar fi primit ajutoare financiare ilegale din partea Guvernului de la Madrid. Dezvăluirea a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al Spaniei, Jose Manuel Garcia Margallo, conform Eurosport.co.uk. Pe lângă Barca şi Real, alte cinci cluburi sunt suspectate că ar fi beneficiat de sprijinul nejustificat al Executivului spaniol: Athletic Bilbao, Osasuna, Valencia, Hercules şi Elche (echipa românului Săpunaru).

Ajutorul din partea statului a însemnat, de fapt, acordarea de facilitări fiscale şi scutirea de la plata impozitelor, ceea ce contravine regulilor Uniunii Europene, care stipulează că echipele sunt susţinute financiar cu ajutorul fanilor (socios) nu au dreptul să beneficieze de sprijin financiar din partea statului.

"Guvernul va lupta să protejeze toate aceste echipe, deoarece ele sunt parte a brandului nostru de ţară", a spus ministrul Margallo.

Decizia de începere a procesului împotriva celor şapte cluburi spaniole va fi anunţată marţi, 17 decembrie, la Bruxelles. Potrivit sursei citate, ar putea dura câteva luni până când cei care se ocupă de acest caz să dea un verdict şi eventuale sancţiuni. Dacă vor fi găsite vinovate, toate aceste cluburi vor fi obligate să plătească statului spaniol sumele de bani pe care le datorează.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”