Preşedinte în perioadă de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul opt ocupat de fete la CM din China nu i-a picat deloc bine lui Gaţu

Cristian Gaţu, Mihail Marinescu şi Robert Licu sunt candidaţii la funcţia cea mai înaltă din cadrul FRH. Mandatul viitorului şef nu va fi simplu în contextul economic actual. Sport de echipă cu importante performanţe, handbalul îşi alege astăzi conducătorul. Gaţu şi Marinescu sunt reprezentanţi ai vechii gărzi, în timp ce Licu este exponentul noului val.

Luptă în trei pentru şefia FR de Handbal. Campioni mondiali, Cristian Gaţu şi Mihail Marinescu sunt reprezentanţii vechii gărzi, în timp ce Robert Licu, medaliat cu bronz la CM din 1990, este exponentul noului val.

Primii doi fac parte din actualele structuri ale Federaţiei. Gaţu este preşedintele în exerciţiu. Ba mai mult, ocupă acest post de 13 ani. Marinescu a fost secretar general la începutul anilor '90, având aceeaşi funcţie şi acum, după o întrerupere de câţiva ani însă.

În sfârşit, Licu pare a fi avantajat. După ani buni în care a jucat în campionatul german, a revenit acasă, lucrând o vreme la Federaţie. Apoi a demisionat.

Aşadar, dintre cei trei candidaţi niciunul nu vine din afara sistemului, însă doar Licu deţine avantajul că nu i se pot imputa prea multe dintre minusurile sau nerealizările recente ale sportului cu mingea mică de la noi.

Ceea ce nu înseamnă însă că el este favorit, electorii din handbalul românesc fiind deseori imprevizibili. De altfel, prin culise se vorbeşte tot mai insistent că Marinescu ar juca rolul de „iepure" pentru Gaţu şi că voturile sale ar fi deja direcţionate către acesta din urmă.

Deloc surprinzător dacă ne gândim că au colaborat în mai multe rânduri. Nicidecum anormal, astfel de jocuri nefiind nici ilegale, nici imorale. 

Cum perioada ce vine nu se anunţă a fi una uşoară, criza afectând tot mai multe grupări din handbalul nostru, viitorul preşedinte nu are însă de ce să fie invidiat.

Indiferent că se va chema Gaţu, Marinescu sau Licu, numărul 1 din FRH va fi asociat imediat cu rezultatele echipelor naţionale. Şi cum în acest moment, nici cea masculină, nici cea feminină nu traversează o perioadă formidabilă, riscul de a fi în bătaia puştii este mult mai mare decât în trecut.

Până atunci, astăzi, în sala "Amfiteatru" a Hotelului Turist din Bucureşti, vom afla numele celui care va fi şef în handbalul nostru. Al 11-lea dacă rămâne Gaţu, respectiv al 12-lea dacă voturile vor merge spre Licu sau Marinescu. 

CRISTIAN GAŢU
. 64 de ani. A evoluat la Rapid şi la Steaua, cu ultima echipă cunoscând consacrarea - a câştigat CCE în 1977. Este dublu campion mondial (1970 şi 1974). În perioada 1991-1993 a fost secretar de stat în MTS, şef al Departamentului Sport. Din 1996 este şef al FRH. 

ROBERT LICU. 40 de ani. Câştigător al titlului naţional cu Universitatea Craiova şi al Cupei Germaniei cu Magdeburg. A făcut parte din echipa României medaliată cu bronz la CM din 1990. A revenit în ţară în 2005. A activat o vreme la FRH.   

MIHAIL MARINESCU
. 65 de ani. A făcut parte din echipa României care a câştigat titlul mondial în 1970, la Paris. A cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, în 1968. Este secretar general al FRH, funcţie pe care a mai ocupat-o în perioada 1986-1992.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!