Povestea fotbalistului român care a fost martor la asasinarea lui Armand Călinescu, a dat mâna cu Adolf Hitler şi a jucat popice cu Nicolae Ceauşescu

„Adevărul“ îţi prezintă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi este rândul lui Ilie Savu (1920-2010), cel care a fost jucător, antrenor, coordonator al echipelor de juniori, preşedinte şi membru în Consiliul de Administraţie la Steaua, caz unic în ţara noastră.

„Prin primăvara lui '47 m-au chemat de la Deva la Bucureşti ca să ajut la înfiinţarea unui club după model sovietic. Eram ofiţer venit de pe front şi tocmai mă pregăteam de însurătoare, dar mai jucasem fotbal şi înainte de război. Le-am zis: «În două spătămâni mă însor, nu pot să vin». Până la urmă, m-am însurat, iar de a doua zi m-am prezentat la datorie”, povestea fostul portar. La început, gruparea „militară” nu stătea chiar pe roze, iar condiţiile erau mult sub cele oferite de alte cluburi. „N-aveam unde să îi cazăm pe soldaţi, nu erau ghete pentru toată lumea...Ţin minte că a fost foamente mare prin perioada aia, iar jucătorilor li se dădeau câte 3.200 de calorii, ca la trupă!”, a mai spus Savu, care şi-a reamintit şi cum a reuşit să-şi facă loc în garnitura de start a Stelei: „L-am scos din echipă pe unul Lăzăreanu, care era beţiv şi curvar”.

Primul meci oficial, pe arena „Venus”

24 august 1947. Echipa AS Armata remizează cu Dermata Cluj, scor 0-0, în primul meci oficial al viitoarei echipe Steaua. Partida s-a jucat pe arena „Venus” din Bucureşti, pe un teren mlăştinos, întrucât plouase torenţial cu o zi înainte. Iată echipa pe care a trimis-o în teren antrenorul Coloman Braun-Bogdan: fruntaş Lăzăreanu - soldat Panait, soldat Cernea, fruntaş Jivan, soldat Taborsky, fruntaş Mark - sublocotenent Nanciu, fruntaş Tălmaciu, soldat Kotty Bernhardt, caporal Marinescu şi căpitan Gică Popescu. Savu făcut şi el parte din lotul echipei până în 1950, când a fost numit comandantul Batalionului de Instrucţie şi Sport. „În fiecare marţi ieşeam cu fotbaliştii la islaz, cam prin zona «Favorit» de azi, pentru instrucţie. Trebuiau să bată pasul de front, să salute din mers, să ducă arma de la picior la umăr sau să pună baioneta”, şi-a reamintit Savu, care era poreclit „Paraşută” pe vremea când evolua în Ghencea.

Juca popice cu Nicolae Ceauşescu

Lui Ilie Savu nu i s-au pus gradele pe umeri pe merite sportive, el fiind absolvent al şcolii militare, promoţia 1943. Pentru priceperea arătată, mareşalul Antonescu l-a trimis, împreună cu alţi opt ofiţeri, în Germania, la o şcoală militară de lângă Postdam, la specializare pe tancuri. „Eram daţi în grija unui anume maior Jenicke, care făcea parte din garda lui Adolf Hitler. Eu am fost apreciat şi laudele au ajuns şi la urechile Fűhrerului. La 1 decembrie 1943, acesta a venit la unitate să inspecteze noua promoţie de ofiţeri. A vorbit cu şeful delegaţiei româneşti, iar cu mine a dat mâna, m-a bătut pe umăr şi mi-a spus: «Eşti cam necopt pentru front»”, a rememorat Ilie Savu.

Din acest motiv, mai târziu i s-a refuzat intrarea în PCR, chiar dacă era în relaţii foarte bune cu Nicolae Ceauşescu, un apropiat al Stelei încă de la înfiinţare. „Jucam popice cu el într-un loc din spatele Casei Scânteii. Îi plăcea să câştige mereu, aşa că uneori trebuia să mă las bătut. Să ştiţi că Ceauşescu a fost cel care l-a înduplecat pe Dej, la sugestia mea, să acorde o îmbunătăţire de 300 de lei la hrana pentru sportivi. Am simţit mereu că mă aprecia, deşi nu am fost niciodată membru de partid. De fapt, eu am vrut să mă fac membru, am făcut 45 de cereri în acest sens, dar nu s-au aprobat. Îmi spuneau: «Savule, eşti de-al nostru, dar ai ceva bube în cap cu Antonescu. Poţi să asişti la şedinţe, dar nu te putem face membru de partid, ne interzice statutul»”. Totuşi, Ceauşescu a fost cel care a decis, în septembrie 1954, ca Ilie Savu să preia banca Stelei.

Un voleibalist în poartă la debutul în Europa!

Pe 27 noiembrie 1957, Borussia Dortmund învingea CCA cu 4-2, în primul meci pe are viitoarea câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni l-a disputat în competiţiile continentale. Pentru acea partidă, antrenorul Ilie Savu nu s-a putut baza pe niciunul dintre cei doi portari din lot, Ion Voinescu şi Costică Toma, aşa că l-a introdus între buturi pe Titus Boroş, unul dintre componenţii echipei naţionale de volei. „Cu o zi înainte de meci am fost la stadion, iar acolo ne aşteptau 200-300 de români fugiţi în Germania. Se spunea ca sunt foştii legionari, dar nu cred că era aşa. Ne-au dat toţi scrisori pentru familii. Dar ştiţi cum era atunci, aveam doi securişti care ne urmăreau în permanenţă. Sacoşa cu plicuri a rămas la ei!”, a povestit Ilie Savu.

Avea un telefon montat sub banca de rezerve

Cine crede că obiceiurile conducătorilor de club de a se băga peste antrenori s-au inventat după 1989 se înşală amarnic. „Dacă vă povestesc că aveam telefon montat sub banca de rezerve la CCA, n-o să mă credeţi. În 1955, echipa engleză Luton Town a venit să joace două partide la Bucureşti. Înaintea meciului cu noi, m-am întâlnit cu Gheorghiu-Dej. Mi-a zis: «Vezi, să nu ne bată capitaliştii!». În min. 8, Zavoda a greşit şi s-a făcut 0-1. Imediat, generalul Ion Gheorghe m-a sunat pe telefonul de sub bancă! Mi-a zis să-l bag în teren pe unul Caricaş, dar eu l-am băgat pe Bebe Rădulescu. La pauză, noi conduceam cu 3-1, dar generalul a venit în vestiar şi m-a luat la rost. I-am zis că o fi el general, dar în vestiarul echipei eu sunt mareşal! Până la urmă, i-am bătut pe englezi cu 5-1”, a mai povestit Savu.

Martor al crimelor legionare

În 1939, pe când evolua la tineretul lui Venus, Savu a fost martorul unui episod ce pare astăzi decupat seria de filme care-l avea ca protagonist pe comisarul de poliţie interpretat de Sergiu Nicolaescu. „Eram la antrenament pe la orele 15:30 - 16:00 şi am auzit împuşcături. Ne-am căţărat pe garduri şi am văzut trei maşini de legionari cum demarau. După aceea, eu şi coechipierii a trebuit să dăm declaraţii la Poliţie, ca martori. Fusese ucis Armand Călinescu!”, a povestit, peste ani, „nea Ilie”.

A luptat în Munţii Tatra

Generalul Ilie Savu a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial atât de partea Puterilor Axei, cât şi de partea Aliaţilor. „Când am auzit că au intrat ruşii la noi, am dezertat de la nemţi. Am făcut 18 zile pe drum din Germania până în România. M-am dus la Statul - Major, unde m-a salvat colonelul Nistor de pecetea de dezertor. Eram prieten cu fata acestui Nistor”, a continuat Savu, care a şi fost împuşcat în timpul luptelor din Munţii Tatra. „Încercam să-mi salvez un camarad rănit. Am rămas cu o gaură în picior”, a mai spus Savu.