Plâng milioane de stelişti: echipa lor iubită a fost ştearsă, pur şi simplu. Cum a intrat în vigoare o decizie dureroasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf

După 70 de ani, primul eşalon fotbalistic din România nu mai include Steaua, adică cea mai galonată formaţie din ţară.

Clubul Sportiv al Armatei (CSA) a învins în războiul cu Gigi Becali, iar latifundiarul din Pipera a fost nevoit să modifice numele grupării pe care o conduce, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Decizia a fost aprobată în cadrul Comitetului Executiv FRF, iar preşedintele Răzvan Burleanu a confirmat acest lucru la Digi Sport. „Am luat în considerare cererea celor de la Steaua, astfel că, începând de azi, denumirea echipei va fi FC FCSB SA. N-am făcut decât să luăm act de o hotărâre judecătorească“, a precizat şeful FRF.

Burleanu a explicat că nici federaţia nu e lămurită în privinţa palmaresului Stelei. Gigi Becali susţine că FCSB păstrează istoria Stelei, în timp ce oficialii de la CSA susţin că istoria Stelei le-a revenit lor, odată cu câştigarea brandului.

„În ceea ce priveşte palmaresul echipei, FRF nu poate să se exprime pe această speţă şi asta va rămâne să decidă instanţa“, a explicat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Liga a şters Steaua

După ultimele evenimente, Steaua a dispărut, în premieră, din Liga I, după 70 de ani. Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a şi şters deja numele „Steaua“ din clasamentul pe care îl are aici, pe site-ul oficial.

Mai mult, duminică (ora 20.30, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV), nu va mai fi derby-ul Steaua – Dinamo, ci FCSB – Dinamo, după cum figurează şi pe site-ul LPF.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG