Pierdem o mare sportivă: Sandra Izbaşa şi-a anunţat retragerea. Care e ultima competiţie la care va participa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gimnasta de 23 de ani, care a adus României una din cele două medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, nu va concura şi la JO de la Rio de Janeiro, în 2016.

Gimnastica românească are trei ani la dispoziţie pentru a găsi o înlocuitoare pentru Sandra Izbaşa, care din 2006 până acum a fost o veritabilă „fabrică de medalii“ pentru acest sport.

Bucureşteanca de 23 de ani a anunţat că se va retrage din activitate la finalul Campionatelor Mondiale de la Anvers (Belgia), care se vor desfăşura în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.

Ce a spus?

„Tot ce îmi doresc e să ajung acolo sănătoasă, să mă pot acomoda foarte bine cu solul. Nu mă duc acolo cu gândul să câştig o medalie, dar vreau să-mi fac exact execuţiile de acasă, nimic mai mult, nimic mai puţin. Mai am lucruri de pus la punct, sunt conştientă, dar deocamdată merg la sigur. Îmi doresc din suflet să fac acest Mondial, pentru că îi duc dorul din 2007, atunci a fost ultimul meu Mondial. Aş vrea să-l fac pentru mine, pur şi simplu să mă retrag aşa frumos, indiferent de rezultat. Aşa am decis şi cu antrenorii, a fost o decizie grea, dar nu se ştie niciodată. O să-mi păstreze în continuare tonusul, voi intra în sală, fără presiune, să fac acest sport ca şi hobby, dar nu mă gândesc la Rio. Am nevoie de o pauză care cred că e binemeritată“, a declarat Izbaşa pentru stiriactuale.ro.

Un CV cu 27 de medalii

*Prima data a cucerit bronzul la Campionatele Europene din 2006.

*Din cele 27 de medalii câştigate de-a lungul carierei la Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice, 13 sunt de aur.

*A cucerit titlul olimpic şi în 2008, la Beijing, şi în 2012 la Londra. În ambele ediţii, a câştigat şi câte un bronz cu echipa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu