Petrolul i-a prelungit contractul lui Geraldo Alves. Portughezul e tentat să se retragă din fotbal de echipa ploieşteană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bruno Alves şi Geraldo Alves

După ce i-a vândut la Botev Plovdiv pe Hamza, Benga şi Dore, Petrolul s-a pus pe prelungiri de contracte. Ieri a fost Laurenţiu Marinescu, azi a venit rândul lui Geraldo Alves.

FC Petrolul Ploieşti anunţă că fundaşul Geraldo Alves şi-a reînnoit înţelegerea cu gruparea "lupilor galbeni", semnând un nou contract valabil până în vara anului viitor. Unul dintre liderii din vestiarul galben-albaştrilor a decis să continue la Petrolul, Geraldo parafând astăzi, în cantonamentul din Antalya, o înţelegere ce se va derula pe încă un sezon, dat fiind că intrase în ultimele 6 luni de contract.
Geri susţine că era firesc să rămână la Petrolul, având în vedere atmosfera excelentă din cadrul clubului: ”Conducerea, antrenorii, colegii şi, nu în ultimul rând, suporterii m-au făcut să-mi doresc să rămân. E o armonie incredibilă la echipă şi e foarte greu să pleci în altă parte. Aici e altceva, sunt toate condiţiile pentru a face performanţă şi mi-a fost foarte uşor să iau această decizie. Mă bucur mult că voi continua la Ploieşti şi ţin să le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine”.

Vrea să fie antrenor de copii

În vârstă de 33 de ani, fundaşul central nu exclude posibilitatea de a-şi încheia cariera în tricoul lupilor. ”Totul depinde de organismul meu şi de dorinţa conducerii. Eu îmi doresc să mai joc atât cât pot, mai am forţă şi voi continua pe teren. Mă gândesc, e o variantă să mă retrag chiar de la Petrolul, vom vedea după ce îmi voi duce la bun sfârşit şi acest contract”, a declarat Geraldo, căruia i-ar plăcea să lucreze ca antrenor la grupele de copii şi juniori după ce va renunţa la fotbalul de performanţă: ”Nu mă văd antrenor principal la o echipă de seniori, mai repede vreau să pregătesc copiii, e incredibil să lucrezi cu minţile unor fotbalişti tineri. Mai întâi, trebuie să fac o şcoală de specialitate, până acum n-am prea avut timp, am pus fotbalul înainte de toate”.

E de acord cu plecarea lui Hamza

În altă ordine de idei, lusitanul susţine că înţelege perfect strategia clubului de a vinde unii dintre jucători şi îşi explică afirmaţiile cu argumente: ”Din păcate, Petrolul nu are puterea financiară de a-şi păstra foarte mult timp cei mai buni jucători, dar asta nu înseamnă că nu e există stabilitate din acest punct de vedere. Fotbaliştii vor să câştige din ce în ce mai mulţi bani, e firesc, iar ofertele venite au fost foarte bune atât pentru ei, cât şi pentru club. Petrolul este un club în construcţie, iar dacă vrea să fie puternic şi în viitor atunci asta e cea mai bună strategie, să promoveze jucători, după care să-i vândă şi să meargă mai departe. Toate echipele cu bugete mici sunt obligate să facă acest lucru”.
În legătură cu plecarea lui Hamza Younes, Geraldo a declarat: ”A fost un jucător important pentru noi şi ştiu că toată lumea l-a iubit la Ploieşti. Şi pentru că l-au iubit atât de mult, fanii trebuie să-l înţeleagă, s-a dus să câştige mai bine, era greu să refuze o asemenea ofertă. Clubul nu trebuie condamnat pentru asta, n-a făcut decât să îi respecte dorinţa, nu putea ţine un fotbalist împotriva voinţei lui”. 

În ziua în care a semnat prelungirea contractului, portughezul a dorit să le transmită un mesaj suporterilor petrolişti: ”În decizia mea de a rămâne a contat foarte mult şi susţinerea incredibilă a fanilor. Îi aşteaptăm în continuare la stadion, alături de ei suntem şi mai puternici. Este un an deosebit pentru clubul nostru, implineşte 90 de ani de istorie, şi sperăm ca împreună să sărbătorim, din nou, câştigarea unui trofeu. Le mulţumim pentru ataşamentul lor şi îi simţim aproape tot timpul. Hai, Petrolul!

Sursa: fcpetrolul.ro

Geraldo Alves e născut pe 8 noiembrie 1980 şi la începutul carierei sale a jucat pentru Benfica. Apoi a trecut pe la Beira Mar, Gil Vicente şi Pacos Ferreira, iar între 2007 şi 2010 a jucat pentru AEK Atena. Au urmat doi ani la Steaua, unde a fost om de bază, şi din 2012 este la Petrolul, devenind om de bază al "lupilor galbeni". Geraldo are doi fraţi mai mici, Bruno Alves, internaţional portughez, care joacă la Fenerbahce, şi Julio Alves, mijlocaş la Rio Ave.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine