Patrick Petre rămâne la Dinamo până în 2021. Detaliile contractului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Socotit unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti din România, Patrick Petre, băiatul lui Florentin Petre, şi-a prelungit contractul cu Dinamo.

Patrick Petre a semnat prelungirea contractului cu Dinamo până la data de 30 iunie 2021, anunţă site-ul oficial al clubului.

Conform noii politici de salarizare a juniorilor de la Dinamo, Petre va avea pentru început un salariu lunar de 400 de euro, însă veniturile sale pot creşte la 2.000 de euro pe lună în funcţie de bonusurile de performanţă. Iniţial, mijlocaşul în vârstă de 18 ani a refuzat prelungirea contractului, nemulţumit de salariul propus. În precedentul contract, Petre avea un salariu lunar de 1.500 de euro pe lună.

Potrivit regulamentului, fotbalistul era obligat să semneze cu clubul care l-a format, dacă acesta îi făcea o ofertă. Din cauză că Petre refuza prelungirea, Dinamo l-a notificat pe jucător - conform regulamentului - prin executor judecătoresc.

Convocat la reprezentativa Under 19 a României, Patrick Petre a marcat un gol în victoria cu 4-0 împotriva echipei U-19 a clubului Rubin Kazan. După câteva ore, s-a alăturat lotului lui Dinamo în cantonamentul de la „Atlantica Miramare Hotel” din Limassol, unde a şi semnat contractul.
   

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete