Opinie: Scrisoare pentru Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opinie: Scrisoare pentru Becali

Fostul stelist a decis să ia atitudine după comportamentul afişat în ultimul timp de patronul din Ghencea. Astfel, el a trimis o scrisoare deschisă către latifundiarul din Pipera, pe care l-a catalogat drept „un om fără viitor la Steaua“. Ziarul „Adevărul” v-o redă integral:

„După 9 ani petrecuţi cu rezultate remarcabile la Steaua, am avut “nesăbuinţa” să-mi exprim părerea asupra modului în care conduci acest club. Am facut-o din următoarele considerente

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aibă de suferit

2. Capacitatea ta managerială este îndoielnică: viziune zero, strategie zero

3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, arătând tuturor un dispreţ evident

4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa

5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit să te contrazică

Ţinând cont de aceste argumente, îmi menţin părerea că Steaua nu are niciun viitor alături de tine, cum nici tu nu mai ai viitor alături de Steaua. Evident că mi-ai taxat îndrăzneala printr-un stil suburban, caracteristic ţie, făcând aluzie la orientarea mea sexuală. Sunt nevoit să te deza- măgesc: în decursul vieţii mele nu m-am simţit atras decât de femei.

Un bun creştin ar trebui să ia în considerare urmările negative pe care afirmaţiile tale total nefondate le pot avea asupra familiei mele, în mod deosebit asupra copilului meu. Eu te-am privit cu compasiune în momentele încătuşării tale gândindu-mă la mama, soţia şi fetele tale…”

Să te ajute Dumnezeu! 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată