Oltchim rămâne fără creatorul ei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O veşte-şoc zgâlţâie handbalul românesc! Ioan Gavrilescu, omul care a stat în spatele succeselor Oltchimului încă de la înfiinţarea echipei în urmă cu 33 de ani, şi-a anunţat, ieri, demisia de la clubul vâlcean printr-un comunicat de presă. Preşedintele Oltchimului a explicat că decizia sa survine din motive strict personale. „Toate lucrurile au un început şi un sfârşit. M-am săturat de situaţia de la club, nu există nicio şansă să mă răzgândesc deoarece sunt un om de cuvânt şi altfel aş deveni penibil. Aş vrea ca cel care mă urmează să reziste şi el trei decenii la Oltchim, dar sincer mă îndoiesc. Acum tot ce vreau e să mă mut la Bucureşti, să petrec mai mult timp cu familia mea", a declarat Ioan Gavrilescu pentru „Adevărul".

S-a certat cu Roibu

Deşi a invocat probleme personale, în realitate, motivele plecării lui Gavrilescu se leagă de neînţelegerile cu managerul combinatului chimic, Constantin Roibu. Deşi cei doi au lucrat împreună din 1991, în ultima perioadă, Roibu l-a „sărit din schemă" pe colaboratorul său la luarea unor decizii importante.

Exemplul cel mai elocvent? Anja Andersen a fost adusă la Oltchim fără ca Ioan Gavrilescu să fie consultat! Chestionat despre plecarea colegului său, Roibu a oferit un răspuns acid, care a confirmat „ruptura": "Nu am discutat cu Gavrilescu despre demisia lui, nu sunt
genul care acceptă ca cineva să-i impună condiţii. Lumea trebuie să înţeleagă doar că nimeni,dar absolut nimeni nu este de neînlocuit".

"Situaţia nu este tocmai roz la echipă, iar apele sunt destul de tulburi.''
Radu Voina
antrenor Oltchim


Şi Roibu se retrage

Privatizarea deja anunţată a companiei Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, cea care asigura două treimi din bugetul campioanei României,  ar putea avea repercusiuni grave asupra echipei. „Oltchim ar trebui să se autofinanţeze. Eu nu mai bag bani la echipă", a precizat Constantin Roibu, care intenţionează să se retragă. Fără banii de la combinat, echipa de handbal riscă să se desfiinţeze!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”