Odegaad, puştiul-minune al Norvegiei. A debutat împotriva Stelei în cupele europene, acum e cel mai tânăr jucător în preliminariile unui European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Martin Ødegaard. FOTO: NTB Scanpix

Deocamdată, Martin Ødegaard este un nume care nu spune prea multe. Dar mijlocaşul a intrat în cărţile de istorie şi statistică ale fotbalului. N-a împlinit 16 ani, a jucat şi cu Steaua, a fost pe CNN, iar luni a devenit cel mai tânăr jucător care evoluează în preliminariile unui European.

În august, într-un amical cu Emiratele Arabe Unite, Ødegaard a devenit cel mai tânăr internaţional din istoria Norvegiei, la doar 15 ani şi 252 de zile. Cu câteva zile înainte debuta în cupele europene. 

Puştiul evoluează la Strømsgodset IF şi a prins cinci minute în finalul partidei tur cu Steaua (0-1), din turul II preliminar al Ligii Campionilor. La returul de pe Arena Naţională, câştigat tot de Steaua, scor 3-0, a rămas doar pe bancă. 

Precocitatea sa, dar şi evoluţiile foarte bune l-au adus pe Ødegaard în atenţia marilor echipe.  

Recent, la un meci al naţionalei de tineret a Norvegiei, scouteri de la 35 de grupări de top l-au moniorizat pe Martin Ødegaard. Printre ele, Liverpool, Manchester United, Bayern sau Borussia Dortmund, potrivit unei declaraţii a lui Hans Erik Ødegaard, tatăl lui Martin, şi el un fost fotbalist, acordată pentru CNN.

Iar de luni, la doar 15 ani şi 300 zile, Ødegaard a devenit cel mai tânăr jucător din istoria preliminariilor unui European. Mijlocaşul a intrat în minutul 64 în victoria Norvegiei, pe teren propriu, scor 2-1, cu Bulgaria, din preliminariile lui Euro 2016. 

Topul celor mai tineri jucători care au evoluat în preliminariile unui European: 

Sigurdur Jónsson, Islanda (16 ani, 251 de zile)

Peter Jehle, Lichtenstein (16 ani, 265 de zile)

Levan Kenia, Georgia (16 ani, 325 de zile)

Daniel Frick, Lichtentstein (17 ani, 79 de zile)

Ronny Büchel, Lichtenstein (17 ani, 82 de zile)

Gareth Bale, Ţara Galilor (17 ani, 83 de zile)

Vagif Javadov, Azerbaidjan (17 ani, 100 de zile)

Romelu Lukaku, Belgia (17 ani, 113 zile)

19 meciuri şi trei goluri a marcat Ødegaard în acest sezon, pentru Strømsgodset IF

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul