Nole îşi scrie propria istorie: învingător la US Open, Djokovici l-a egalat pe Sampras şi a urcat pe primul loc în topul câştigurilor din tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici

Novak Djokovici a câştigat pentru a treia oară turneul de la New York, după ce a trecut de argentinianul Juan Martin Del Potro, cu scorul de 6-3, 7-6 (4), 6-3. Djokovici s-a impus după un meci care a durat trei ore şi 15 minute.

Sârbul a reuşit astfel să-şi adjudece al 14-lea trofeu de Grand Slam, egalându-l pe americanul Pete Sampras, şi  al doilea consecutiv, după ce s-a impus şi la Wimbledon în acest an.  Cu această „dublă Wimbledon – US Open, a treia din cariera sa, Djokovici dovedeşte că este cel mai în formă jucător al momentului.
În faţa lui Juan Martin Del Potro, un uriaş cu inimă de copil, Djokovici a avut emoţii doar în setul al doilea. După ce a condus cu 3-1, DelPo a egalat, în uralele fanilor argentinieni, care şi-au încurajat favoritul ca la Cupa Davis. Sârbul şi-a păstrat cumpătul şi a reuşit să câştige şi cel mai disputat game al finalei, pe serviciul său, un game de 22 de puncte în care a salvat trei mingi de break şi a egalat situaţia la patru. Condus şi în tie-break cu 3-1, Nole a izbutit câteva lovituri magistrale, a fost impecabil în defensivă şi s-a impus în „prelungirile“ setului secund cu 7-4. Apoi, a închis meciul în setul al treilea.
Djokovici şi-a îmbrăţişat prietenul la fileu, după care a sărit în boxa echipei sale pentru a celebra victoria împreună cu soţia Jelena şi stafful său. Între timp, Del Potro s-a aşezat pe scaunul său şi a izbucnit în plâns. „Sunt trist pentru că am pierdut, sunt fericit pentru Novak“, a spus argentinianul de 29 de ani, revenit într-o finală de Grand Slam după succesul său de la US Open din 2009. Între timp, el a trecut prin calvarul unor accidentări nesfârşite la încheieturile mâinilor şi a trecut în câteva rânduri peste ideea unui abandon definitiv.

Nici lui Djokovici nu i-a fost uşor în ultima perioadă. Între victoria de la Roland Garros din 2016 şi succesul de la Wilmbledon din acest an, Djokovici a avut opt Grand Slamuri în care nu a ajuns măcar în semifinale. S-a luptat cu o accidentare la cot şi a suferit din punct de vedere mental. „Probleme personale“, spunea sârbul. Tocmai de aceea, triumful de acum este şi mai savuros. „Dacă îmi spunea cineva în februarie, când m-am operat la cot, că voi câştiga la Wimbledon, Cincinnati şi US Open, mi-ar fi fost greu să îl cred. Dar în acelaşi timp a fost mereu o parte din mine care şi-a imaginat şi a dorit să mă întorc rapid la nivelul dorit. N-a fost chiar rapid, pentru că a durat trei sau patru luni, dar în tot acest timp am învăţat ce îneamnă răbdarea, un capitol la care n-am excelat niciodată. Viaţa m-a învăţat că e nevoie de timp pentru a construi lucruri importante, pentru ca totul să se aşeze cum îţi doreşti“.

E locul unu la bani – peste 119 milioane de dolari
Cu succesul de la Flushing Meadows, Djokovici a devenit jucătorul cu cele mai mari câştiguri din istorie obţinute din tenis, peste 119 milioane de dolari. Înainte de US Open, Federer domina acest clasament, cu cele 117,5 milioane de dolari câştigate în carieră. El a fost eliminat în optimi la Flushing Meadows şi a primit ca premiu "doar" 266.000 de dolari.
Djokovici avea înaintea ultimului Grand Slam al anului 115,3 milioane de dolari premii, iar, prin succesul de la Flushing Meadows, a mai câştigat 3,8 milioane de dolari, depăşind astfel bariera celor 119 milioane de dolari.
De la 15 iulie, când s-a impus la Wimbledon, Novak Djkovici a câştigat premii de aproape opt milioane de dolari: 2,9 milioane pentru Grand Slamul londonez, aproape 1,1 milioane pentru trofeul de la Cincinnati şi 3,8 milioane la New York (cel mai mare premiu din istorie, în tenis).
Jucătorul sârb de 31 de ani va urca după acest succes pe locul 3 în clasamentul ATP, iar Del Potro va coborî pe locul 4.

Cele mai multe Grand Slamuri
20 – Roger Federer (Elveţia)
17 – Rafael Nadal (Spania)
14 – Novak Djokovici (Serbia), Pete Sampras (SUA)
12 – Roy Emerson (Australia)

Cele 14 Grand Slamuri ale sârbului
Australian Open – 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016
French Open – 2014
Wimbledon – 2011, 2014, 2015, 2018
US Open – 2011, 2015, 2018

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort