Nneka este la două meciuri de Final Four-ul Ligii Campionilor la volei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa feminină de volei Volero Zurich (Elveţia), cu internaţionala română Nneka Onyejekwe în sextetul de bază, s-a calificat în Play-off 6 al Ligii Campionilor.

Învinsă cu 0:3 (-21, -15, -18), campioana Elveţiei a reuşit să egaleze situaţia impunându-se cu 3:0 (22, 22, 21) în returul cu gruparea rusă Zarachie Odinţovo, disputat pe teren propriu. Volero a câştigat cu 15-9 "setul de aur", calificându-se astfel printre cele mai bune şapte formaţii ale continentului.

În Play-off 6, echipa la care evoluează şi Nneka Onyejekwe, fosta componentă a Metalului din Galaţi, va întâlni, într-o dublă manşă, pe învingătoarea întâlnirii dintre Scavolini Pesaro (Italia) şi Dinamo Moscova (Rusia). Primul meci s-a terminat cu victoria cu 3:2 a peninsularelor. Returul are loc astăzi, la Moscova.

În vârstă de 21 de ani, Nneka Onyejekwe este componentă a echipei României care va participa în septembrie, la turneul final al Campionatului European din Serbia şi Italia. Fost căpitan al naţionalei de junioare, ea a câştigat titlul de campioană şi Cupa României cu Metal Galaţi, anii trecuţi. Cu formaţia din oraşul aflat la gurile Dunării a reuşit să se califice în Play-off 12, în ediţia precedentă a Champions League.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”