Nicolae Văcăroiu: „Adrian Zamfir a venit la mine să ajut Rapidul. Cum, din salariul de bugetar?“. Ce propuneri are fostul premier pentru salvarea echipei giuleştene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retrogradată din cauza problemelor financiare, Rapid nu o duce deloc bine nici în Liga a II-a. Cei doi acţionari, Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir, fac eforturi şi pentru a plăti salariile mici din divizia secundă şi caută sprijin şi sponsori şi în alte părţi.

Adrian Zamfir, fost oficial PSD, a avut o întâlnire zilele trecute cu Nicolae Văcăroiu, un susţinător declarat al echipei din Grant. Fostul premier s-a declarat îngrijorat de situaţia echipei, dar susţine că, personal, nu poate ajuta financiar clubul. 

„Îmi pare extrem de rău că un club cu o asemenea tradiţie a ajuns aici. Din păcate, noii acţionari de la Rapid, care, în fapt, este doar unul, Zamfir, n-au forţă financiară. În momentul de faţă trebuie să găsească bani pentru a menţine echipa în Liga a II-a. Zamfir a fost la mine acasă acum vreo 10 zile. Am avut o discuţie pe tema aceasta. Eu, din păcate, sunt un bugetar cu salariu. N-am acţiuni, dividende, nimic. I-am zis: <Bre, cu ce să te ajut? Păi, din salariul meu de bugetar să vă dau 10 milioane? Hai să fim serioşi> “, a povestit Văcăroiu, într-un interviu pentru Ring

„Eu le-am dat ca soluţie să tatoneze şi grupurile private ale CFR Marfă şi Călători, deoarece este totuşi un club al ceferiştilor. Măcar în perspectivă, un Gruia Stoica sau alţii. Dacă lucrurile vor merge cum merg acum, e greu să mai dai o şansă Rapidului. Din păcate, de mult timp la Transporturi nu mai avem un ministru care să fie legat de sport şi care ar fi putut ajuta“, a mai spus Văcăroiu.  

În ultima perioadă, printre sponsorii Rapidului a revenit şi Jean Valvis, iar Digi Sport anunţă că un alt om de afaceri grec, Stathis Smyris, s-a alăturat recent staff-ului giuleştean. Smyris, care sezonul trecut a fost în conducerea lui CS Severin, va fi noul manager general al Rapidului. 

„Am decis să ajut la redresarea financiară a acestui club mult iubit. Am întâlnit aici mulţi oameni de calitate şi toţi dorim să facem o treabă bună“, a scris Smyris, pe Facebook.

După două etape din noul sezon al Ligii a II-a, Rapid are doar două puncte. Situaţia clubului nu e deloc roz, iar până pe 22 noiembrie oficialii trebuie să vină cu resurse şi un plan financiar viabil, altfel Rapid va intra în faliment.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?