Neagu, acuzată că s-ar fi rugat de muntenegrence să faciliteze victoria României la 5 goluri! Reacţia jucătoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul echipei naţionale de handbal este în mijlocul unui scandal internaţional după ce o jucătoare din Muntenegru a declarat că românca i-ar cerut să nu mai înscrie pe finalul meciului din turneul preolimpic.

Jovanka Radicevic (32 de ani), extrema dreaptă a naţionalei din Muntenegru, a făcut în presa din ţara natală nişte declaraţii foarte grave, care pun într-o lumină neplăcută echipa naţională de handbal feminin şi pe Cristina Neagu,

Fosta colegă cu Neagu la CSM Bucureşti, Radicevic a declarat că românca i-ar fi cerut, în ultimele minute ale meciului, să rateze atunci când are mingea, pentru ca România să mai marcheze două goluri şi ambele echipe să obţină calificarea la turneu din Japonia. 

"Chiar nu ne-am gândit deloc la calcule pentru alţii. Când România a ajuns la un avans de 3 goluri, după ce noi am reuşit să marcăm 25 de goluri, Cristina Neagu a venit lângă mine şi mi-a zis de mai multe ori: 'Joka, te rog, trage şi ratează! Lasă-ne să mai marcăm două goluri!. I-am spus: 'Cris, nu am mingea şi, chiar dacă aş avea, nu aş face-o'. Sunt sigur că, dacă ar fi fost invers, nici româncele n-ar fi gândit altfel decât mine şi colegele mele”, a spus Radicevic, potrivit celor de la reprezentacija.me, citatţi de digisport.ro. 

 FRH şi Cristina Neagu au negat vehement

"Sportul se joacă pe teren. Terenul este locul unde victoriile şi înfrângerile se succed şi doar acela este locul unde trebuie să se întâmple asta. Cred că după atâţia ani de carieră la cel mai înalt nivel, mă cunoaşteţi deja şi ştiţi că mă feresc de polemici şi îmi văd cu seriozitate de cariera pe care mi-am construit-o cu extrem de multă muncă şi chiar sacrificii. De fiecare dată când intru pe teren, joc până la ultima fărâmă de energie, lucru care s-a întamplat şi la turneul preolimpic în care am luptat alături de România pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Iubesc şi respect sportul pe care îl practic şi cred că fair play-ul mă defineşte. Iar lucrul asta va rămâne neschimbat.", a spus Neagu.

"Este regretabil faptul că imaginea unei jucătoare de talia Cristinei Neagu este afectată în felul acesta. Cristina este o adevărată campioană, care s-a luptat până în ultima secundă pentru calificare, într-un meci în care a fost evident că nu era vorba de nimic altceva decât de o competiţie între profesionişti de cea mai înaltă clasă. Cristina şi-a pus de multe ori în pericol chiar şi sănătatea, mereu pentru acelaşi vis, ca steagul României să fie reprezentat cu cinste. Perpetuarea unei informaţii neverificate îi afectează grav imaginea şi rugăm toate instituţiile media care au preluat această informaţie să îşi ceară scuze public faţă de singura sportivă care a fost numită de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii", a declarat, la rândul lui, preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu.

Radicevici a retractat 

Speriată de amploarea declaraţiilor iniţiale, Radicevici a reacţionat la articolele din presă, publicând un mesaj pe pagina sa de Facebook în care susţine că i-au fost distorsionate cuvintele: "Dragii mei prieteni şi fani. Am încercat întotdeauna să fiu un exemplu de sportivitate. Ştiu foarte bine că şi Cristina Neagu este la fel ca mine. Astăzi, jurnaliştii au încercat să facă un scandal din nimic. Mi-au pus în gură vorbe pe care nu le-am rostit niciodată. Suntem şi vom fi prietene. Niciun jurnalist nu poate să strice asta”, a scris jucătoarea pe reţeaua de socializare. 

Naţionala de handbal feminin a României a învins, duminică, la Podgorica, reprezentativa Muntenegrului, scor 28-25 (15-15), în grupa 3 a turneului preolimpic, însă a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo la golaveraj.

Tricolorele au înregistrat doar un eşec la turneul de la Podgorica, 24-29 cu Norvegia, şi au învins Muntenegu, dar ratează Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde vor ajunge adversarele lor din această grupă.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile