Naţiuni majore în hochei şi rugby

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Canada a fost bucurie naţională după ce reprezentativele de hochei au câştigat titlurile olimpice la masculin şi feminin

În urmă cu mai bine de un secol, Pierre de Coubertin a readus  în atenţie spiritul olimpic, prin restaurarea Jocurilor din vechea Eladă.

Oponent al războiului, francezul spunea la acea vreme: „Naţiunile trebuie să-şi caute gloria nu prin forţa armelor, ci prin sport".

Au trecut o sută de ani de atunci şi, deşi a căpătat şi un profund aspect comercial, cea mai importantă competiţie polisportivă a confirmat spusele lui Coubertin. Astăzi, Jocurile Olimpice, fie că sunt de vară, fie că sunt de iarnă, reprezintă şi o luptă între naţiuni. Iar numărul medaliilor, îndeosebi a celor de aur, le împarte pe acestea în majore sau minore.

Fiind un sport de echipă, alături de curling, hocheiul a polarizat atenţia tuturor şi la ediţia de la Vancouver. Şi cu atât mai mult cu cât canadienii, în postura de gazde, se consideră - şi au suficiente argumente în acest sens - drept inventatori ai lui. Deloc întâmplător aşadar, că turneul olimpic a stârnit atâtea pasiuni sau că finala a avut o audienţă record în America de Nord.

Bazat pe contactul fizic, ca şi rugby-ul, hocheiul ilustrează la fel de bine ca sportul cu balonul oval împărţirea lumii în mici şi mari. Singura diferenţă între ele ar fi că în primul excelează îndeosebi nordicii. Mai precis acele ţări a căror climă a favorizat practicarea sa şi în vremurile în care patinoarele erau naturale, tradiţia jucând şi în acest caz un rol important.

Să fie oare o întâmplare că hocheiul se joacă, la nivel înalt, în Canada, SUA, Suedia, Finlanda, Slovacia, Elveţia şi Cehia sau că rugby-ul se află la vârf în Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Italia, Noua Zeelandă, Australia şi Africa de Sud? Nicidecum dacă ne gândim că toate aceste ţări au un numitor comun: civilizaţie.

Am omis Rusia, cu bună ştiinţă, din enumerarea de mai sus.

Nu pentru că n-ar face parte din acest club select al naţiunilor majore, ci fiindcă, iată, rugbyştii acestei ţări au dat o lecţie, în urmă cu zece zile, naţionalei noastre. Prin egalul (21-21) obţinut în faţa „stejarilor" echipa acestei ţări s-a calificat la Cupa Mondială, în premieră. Iar acest rezultat pune sub semnul întrebării nu numai participarea noastră - trebuie să terminăm pe locul 3, iar apoi să câştigăm tot în recalificări -, ci însăşi statutul de naţiune majoră pe care l-am revendicat cândva.

Succesul Rusiei la rugby - la hochei echipa acestei ţări a avut ghinionul de a juca împotriva Canadei, în „sferturi" - arată că în aceste sporturi, mai mult decât în altele, fără voinţă, fără spirit de luptă, fără curaj nu ai cum să reuşeşti. Şi mai cu seamă faptul că în ele o echipă nu poate reuşi fără ca în spatele ei să se afle o naţiune întreagă. Aşa cum a fost cazul Canadei, la hochei. Şi cum nu este al României, unde rugbyul şi hocheiul par a fi ale nimănui.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele