Nae Manea: "Am câştigat la Alba Iulia pentru că am luptat extraordinar"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nae Manea

Antrenorul Rapidului şi-a felicitat jucătorii după victoria de la Alba Iulia. Omul meciului a fost Ioniţă, care a marcat un gol senzaţional în minutul 3 al întâlnirii

"Am întâlnit o echipă care ne-a dat o replică foarte bună. Aveam nevoie de această victorie, veneam după acea veste care ne-a dărîmat. Moralul jucătorilor nu era foarte bun, dar îi felicit, au luptat exemplar, am dat un gol foarte frumos.

Nu ne gândim la titlu, nu ne-am gîndit niciodată. M-aţi auzit pe mine să zic ceva de titlu? Ca să iei titlul trebuie să ai un lot apropiat valoric, să nu se simtă când intră rezervele. Dar noi am făcut transferurile târziu, vrem un loc de Europa League. Ar fi o tragedie să rămânem pe dinafară încă un an", a spus Nicolae Manea după meciul de la Alba Iulia.

Fernades a fost luat cu ambulanţa
Fundaşul central al Rapidului, Ricardo Fernandes, a fost urcat în ambulanţă, după ce a încasat o lovitură cu cotul, din partea lui Nemanja Jovanovici. Sârbul nu a fost nici măcar avertizat de centralul întâlnirii, Cristian Balaj. După 15 minute de îngrijiri medicale, jucătorul şi-a revenit.

Ioniţă, huduit de un stadion întreg
Alexandru Ioniţă, marcatorul golului rapidist, a fost huduit în momentul schimbării cu Lucian Răduţă. Pentru atacantul giuleştenilor aceasta este prima reuşită după transferul la FC Koln şi a şaptea în acest sezon al Ligii I.

Prima victorie în deplasare după 6 luni
Giuleştenii nu mai învinseseră pe terenul adversarelor din etapa a 9-a, când s-au impus cu scorul de 4-0 la Piatra Neamţ, la începutul lui octombrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”