Mitroglou a înscris aproape cât toţi jucătorii lui Piţurcă. Atacantul grec este cel mai bun marcator din Europa, în acest moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitroglou (în prim plan) are parte de un sezon fabulos la echipa naţională şi la cea de club. FOTO: Reuters

Vârful lui Olympiakos Pireu a punctat de 13 ori în competiţia internă, având reuşite comparabile, ca număr, cu cele ale internaţionalilor români la un loc. Iar în primele 20 de campionate ale Europei, nimeni nu-l depăşeşte, în acest moment.

Despre naţionala Greciei se spune că este o echipă care marchează puţin şi chiar aşa este. 

Elenii au reuşit doar 12 goluri în preliminariile pentru Mondiale, într-o grupă cu Bosnia, Lituania, Slovacia, Letonia, Liechenstein. 

Deşi marchează puţin ca naţională, Grecia are însă un golgheter de top, vârful lui Olympiakos Pireu, Konstantinos Mitroglou. Kostas, cum îi spun colegii, are 25 de ani şi e un atacant masiv, care are forţă şi loveşte bine mingea cu ambele picioare. 

„Omul ăsta dă gol şi stând pe scaun. Se spune că din iarnă va pleca la Liverpool”, a declarat Costin Lazăr, care-l cunoaşte foarte bine din campionatul Greciei. 

Mitroglou este golgheterul acestei competiţii şi a reuşit în această ediţie de campionat 13 goluri, aproape cât toţi jucătorii selecţionaţi de Victor Piţurcă la ultimele meciuri ale naţionalei. 

În plus, el a marcat de trei ori şi în Liga Campionilor, unde Olympiakos e în grupă cu PSG, Benfica şi Anderlecht. Mitroglou are 16 goluri pentru Oly, în vreme ce internaţionalii noştri au 17 reuşite în acest sezon.

S-a lansat în Germania

Kostas Mitroglou este un grec crescut în Germania. S-a născut la Kavala, însă părinţii săi au plecat din ţară, când el avea numai doi ani. Din acest motiv, fotbalul l-a început la Neurkircken, o echipă obscură din bazinul Ruhrului. 

La 13 ani a trecut la Duisburg, iar la 17 a ajuns la Borussia Monchengladbach. N-a apucat să joace decât pentru echipa a doua a clubului, deoarece a făcut un Campionat European Under 19 excepţional cu naţionala Greciei, iar Olympiakos l-a repatriat imediat. 

S-a adaptat însă destul de greu în ţara natală, deoarece nu prea ştia limba, însă calităţile sale de golgheter l-au ajutat să iasă în evidenţă. De mic, se remarcase printr-un apetit ofensiv deosebit, la primul său sezon de fotbalist legitimat marcând 24 de goluri în 16 meciuri. 

În Grecia s-a pornit însă mai greu, şi, două sezoane, a fost împrumutat de Olympiakos la Panionios, respectiv Atromitos, unde a ieşit golgheter, drept pentru care a fost rechemat la Pireu. 

Acum, Kostas Mitroglou este cel mai în formă atacant din campionatul Greciei şi unul dintre puţinii fotbalişti care au reuşit în acest sezon un hatt-trick în Liga Campionilor. De altfel, este primul jucător grec care reuşeşte această performanţă.

Mitroglou, primul din Europa

Atacantul grec este în acest moment cel mai bun marcator din Europa. „Adevărul“ a analizat primele 20 de ligi de pe „Bătrânul Continent“, ca şi coeficient UEFA, iar Mitroglou are cele mai bune cifre. 

Cu 13 goluri marcate în campionat, este la egalitate cu Ronaldo şi Diego Costa, în Spania, şi Devic, lider în clasamentul marcatorilor din Ucraina, dar ca randament îi surclasează pe toţi. 

Mitroglou are un gol marcat la 50,8 minute, mult peste Costa (1 gol/79,8 minute), Ronaldo (1gol/83 de minute) sau Devic (1gol/100 de minute).

Trei goluri a dat Mitroglou în poarta lui Anderlecht, pe 2 octombrie 2013

Gigel Bucur e golgheterul României

Dacă grecii ne ameninţă cu Mitroglou, mizând pe un atacant masiv, România poate da lovitura cu golgheterii ei de buzunar. 

În acest moment, cel mai prolifici internaţionali români sunt Gigel Bucur (Kuban Krasnodar) şi Alexandru Maxim (Stuttgart), doi jucători care au în jur de 1,75 metri. 

Bucur are experienţă, dar în ultimii doi ani a lipsit de la naţională, revenind abia la ultimele meciuri din preliminarii, iar Maxim e unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti din Bundesliga şi cel mai bun pasator al competiţiei.

Ambii sunt fotbalişti de viteză, care pot surprinde o apărare masivă, cum e cea a Greciei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”